Răbdarea face și ea parte din viața noastră creștină de zi cu zi. În ceea ce privește suferința, ne putem da seama de un lucru: răbdarea comprimă suferința de care fiecare dintre noi are parte în această viață. Nu doar că ea comprimă suferința noastră, dar ea și dilată timpul. De fapt, constatăm că timpul nu mai are aceeași valoare, parcă s‑ar fi micșorat și n‑ar mai avea douăzeci și patru de ore o zi. Acest lucru se resimte foarte puternic în zilele noastre. Să fie oare pentru rapiditatea cu care se trăiește totul?

Și ne dăm seama că lipsa de răbdare în ceea ce facem, lipsa de răbdare în relațiile cu oamenii, cu frații noștri, lipsa de răbdare în rugăciune, lipsa de răbdare în momentele de reculegere, lipsa de răbdare în general face ca timpul să se comprime pentru noi și suferința să crească, pentru că este și o suferință a timpului care trece și care ne scapă, viața noastră fiind legată și de timp. Și astfel ne simțim mereu neîmpliniți.

În răbdare este nevoie să ne exersăm îndelung. Dacă nu suntem răbdători nu vedem schimbările care se petrec în timp, nici la ceilalți, nici la noi înșine. Suntem noi înșine subiecte ale schimbării, într‑un dialog continuu cu noi înșine și cu Hristos, așa cum Îl întâlnim în fiecare zi. Dialogul se manifestă în rugăciune, în Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, însă nu trebuie să pierdem din vedere că rugăciunea este un tot. Ea nu se limitează doar la rugăciunea de dimineață, la rugăciunea de seară, la rugăciunea de duminică, la Sfânta Liturghie, la Vecernie, la Utrenie – nu, rugăciunea este un tot unitar, chiar putem spune că rugăciunea este însăși viața noastră, noi înșine. Rugăciunea este și ea un fel de a trăi și felul nostru de a trăi se transformă în rugăciune.

Ce ne aduce răbdarea în rugăciune? Răbdarea în rugăciune dilată timpul şi face să intre Nemărginitul în timpul mărginit. Hristos ne umple viața, propria noastră istorie, până în veșnicie, pentru că suntem deja în Împărăție. Simțim că suntem în Împărăție și că Împărăția este în noi, și timpul, așa cum îl trăim noi acum, nu mai are sens, pentru că duce la moarte, doar timpul plin de Hristos este viață. 

Ce înseamnă răbdarea în smerenie? Înseamnă să avem încredere în Cel care este smerit, Hristos, să avem încredere că smerenia și răbdarea trăite în Hristos nu sunt în zadar. „Luați jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine că sunt blând și smerit cu inima și veți găsi odihnă sufletelor voastre” (Matei 11, 29). Fără răbdare și încredere în Hristos totul pare de netrecut, orice încercare cât de mică a vieții, totul se năruie într‑o lume fără sens. Răbdarea și smerenia ne vor dezvălui încet‑încet sensul profund a ceea ce noi trăim în această viață în, prin și cu El, după ce am primit jugul Lui. Prin răbdarea noastră vom „dobândi” sufletele noastre (Luca 21, 19).

Sursa: Apostolia – Revistă de spiritualitate ortodoxă și informare