Rânduiala cântării troparelor la Utrenie

Taine, ierurgii, slujbele Bisericii

Rânduiala cântării troparelor la Utrenie

    • Rânduiala cântării troparelor la Utrenie
      Rânduiala cântării troparelor la Utrenie

      Rânduiala cântării troparelor la Utrenie

La Utrenie, troparele se cântă atât la începutul slujbei, după Hexapsalm (adică cei 6 Psalmi ai Utreniei), pe parcursul ei, cât și la sfârșitul acesteia, înainte de apolis.

Imediat după Dumnezeu este Domnul” urmează la strană cântarea troparelor, ce marchează începutul șirului de cântări de inspirație nouă, pur creștină, nou-testamentară, fiind primele producții ale poeziei imnografice, cuprinse în rânduiala acestei slujbe.

Din acest moment, cântările și lecturile (citirile) din Testamentul Vechi se îmbină armonios în serviciul Utreniei cu cele ale Noului Testament, dintre toate slujbele zilnice Utrenia fiind cea a cărei rânduială este cea mai bogată în opere ale poeziei imnografice bizantine, prezentă aici sub toate formele și denumirile sale (tropare, stihuri, condace, icoase, antifoane, canoane etc.) și prin care se adaptează la ciclul mineal (adică lunar), la calendarul anului liturgic.

La Utrenie, troparele se cântă atât la începutul slujbei, după Hexapsalm, pe parcursul ei, cât și la sfârșitul acesteia, înainte de apolis (fiind cunoscute sub denumirea de tropare finale sau de încheiere). Cele de la începutul Utreniei, care se cântă după „Dumnezeu este Domnul” și după troparul Praznicului sau al sfântului sărbătorit, poartă denumirea de sedelne, șezânde sau catisme (cântări ale catismelor) și se cântă printre catisme sau după peasna a treia a canoanelor. Denumirea aceasta (catismă) provine de la faptul că, în rânduiala Utreniei, ele sunt intercalate printre catismele (grupele de psalmi) citite la strană dimineața, timp în care credincioșii pot sta jos, în strane. După acestea urmează Binecuvântările Învierii (sau Polileul după caz) și troparul numit ipacoi sau subascultător, citit înainte de cântarea antifoanelor (tropare mai scurte).

Spre sfârșitul Utreniei se regăsește o categorie aparte de tropare numite luminânde sau svetilne, cântate înainte de Laude, iar la slava Laudelor se cântă Voscresnele sau stihirile Învierii, care sunt parafrazări ale Evangheliilor corespunzătoare ale Învierii, cântări matinale în care se vorbește despre mergerea Femeilor Mironosițe la mormântul Mântuitorului, în dimineața Învierii. Încheierea ciclului de tropare ale Utreniei este făcută de troparele finale sau de încheiere, cântate după Doxologie, la sfârșitul Utreniei.