Isihasmul are şi rostul acesta de a-l îmbunătăţi real pe om, nu de a-i da nişte spoieli din afară cum că-i bun, ci ca să-l câştige pe om real înăuntru; isihasmul, în adâncurile lui, s-a ocupat de inima omului. Părinţii cei duhovniceşti au considerat, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel, că locul lui Dumnezeu este inima. Nu se spune că Dumnezeu se coboară în minte. Chiar dacă se spune că mintea este tronul lui Dumnezeu, Tronul lui Dumnezeu, de fapt, este inima. Dar nu în înţelesul că, dacă deschizi o inimă, vezi acolo pe Dumnezeu. Nu, pentru că Dumnezeu e nevăzut, dar noi simţim prezenţa lui Dumnezeu cumva în locul simţirii, în inimă. La Botez, Dumnezeu intră în inima omului.

În Filocalie (volumul I) este o scriere a Fericitului Diadoh al Foticeii şi acolo el spune că înainte de Botez, răutatea, diavolul ocupă inima şi lucrează dinăuntru în afară, iar după Botez inima e ocupată de Domnul Hristos, de harul lui Dumnezeu, care lucrează dinăuntru în afară, iar diavolul lucrează pentru întinarea omului din afară înăuntru. Astfel, omul este un creştin care-i purtător de Hristos. Aţi auzit de Cristofor Columb, cel care a descoperit America? Cristofor Columb are numele acesta de Hristofor. Ce înseamnă Hristofor? Înseamnă purtător de Hristos. Aşa cum Teofor înseamnă purtător de Dumnezeu, aşa cum Pnevmatofor înseamnă purtător de Duh. Deci, există numele acesta de Hristofor. Orice creştin trebuie să fie hristofor. Unde-i Hristos? Unde-i locul Domnului Hristos în existenţa umană? În primul rând şi în mod special, în inimă.

(Arhimandritul Teofil Părăian, Cum putem deveni mai buni – Mijloace de îmbunătăţire sufletească, Editura Agaton, p. 136-137)