Catedrala Mitropolitană „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din lași
„Maica bisericilor moldave”, actuala Catedrală Mitropolitană din Iaşi, este o construcţie monumentală din veacul al XIX-lea, ridicată pe locul unde s-au aflat două biserici mai vechi: Biserica Albă (sec. XV) şi Biserica Stratenia (sec. XVII), cea din urmă dărâmată special pentru a se face loc noului locaş de cult, mult mai mare şi încăpător pentru urbea Iaşului, aflată în plină dezvoltare la acea vreme.
Actul de naştere al edificiului este decretul domnitorului Ioan Sandu Sturdza (8 august 1826), însă piatra de temelie şi construcţia propriu-zisă se datorează râvnei şi ostenelilor Mitropolitului Veniamin Costachi.
Începuturile
Lucrările au început în anul 1833. Arhitecţii vienezi Johann şi Gustau Freiwald, tată şi fiu, au adoptat pentru noua biserică stilul neoclasic, întâlnit şi la alte biserici monumentale din ţări europene. S-a lucrat intens până în anul 1841, dar în 1842 Mitropolitul Veniamin a fost silit să se retragă din scaun şi lucrările au fost întrerupte.
Totodată, au apărut probleme serioase în legătură cu rezistenţa turlei, din pricina greutăţii cupolei centrale de mari dimensiuni, şi timp de aproape 40 de ani biserica a rămas neterminată. Pe 23 mai 1857, bolta centrală s-a prăbușit, biserica rămânând într-o stare precară pentru următoarele două decenii.
Sfântul Ierarh Iosif – Ctitorul
La stăruinţele Mitropolitului Iosif Naniescu (1875-1902), autorităţile statului român independent hotărăsc reluarea lucrărilor. La 15 aprilie 1880 s-a pus cea de-a doua piatră fundamentală.
Planurile sunt refăcute de arhitectul Alexandru Orăscu, rectorul Universității din Bucureşti, care a adăugat cele două rânduri de pilaştri masivi din interior. Se renunţă la cupola de mari dimensiuni, înlocuind-o cu un sistem de patru bolţi despărţite prin arce transversale.
Pictorul bucureştean Gheorghe Tăttărăscu împodobeşte catedrala cu icoane şi elemente decorative care impresionează prin diversitate şi sensibilitate de influenţă renascentistă, noutăţi căutate de pictura bisericească românească în secolul al XIX-lea.
Sfinţirea catedralei
Sfinţirea catedralei, la 23 aprilie 1887, a fost o sărbătoare pentru întreaga naţiune. Familia lui Carol I, primul rege al României, şi-a legat numele de acest sfânt lăcaş prin donaţii de mare preţ, fiind pictată în tabloul votiv de la intrare.
La un an de la sfinţirea catedralei din Iaşi, la Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi” s-a petrecut o minune, căreia noi, cei de astăzi, începem să-i înţelegem mai mult ca oricând semnificaţia. În urma incendiului din a treia zi de Crăciun din anul 1888, moaştele Sfintei Parascheva au rămas neatinse de foc.
În acest context, Mitropolitul Iosif a hotărât mutarea moaştelor Sfintei Parascheva la Catedrală Mitropolitană la 9 ianuarie 1889 şi prin aceasta a început ceea ce avea să devină peste ani cel mai important pelerinaj din sud-estul Europei.
Lucrările de restaurare
Din 1997 şi până azi, se desfăşoară neîntrerupt ample lucrări de consolidare şi restaurare a Catedralei Mitropolitane din Iaşi. Lucrările au fost iniţiate de Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, şi continuă până astăzi prin purtarea de grijă a Înaltpreasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.
Date de contact
Adresă: Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, nr. 16, Iaşi, cod 700064
Telefon: (+4) 0232 215 454 şi (+4) 0731 500 205
E-mail: catedralamitropolitanaiasi@mmb.ro
(Video) De ce are Catedrala Mitropolitană din Iași hramul „Întâmpinarea Domnului”?
(Video) Baldachinul Sfintei Parascheva din Catedrala Mitropolitană din Iași
- Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro