Schitul „Sfânta Maria Egipteanca” din Insula Porquerolles, Franța

Locuri de pelerinaj

Schitul „Sfânta Maria Egipteanca” din Insula Porquerolles, Franța

Închinat Sfintei Maria Egipteanca, aşezământul a luat fiinţă în anul 1995 ca schit al Mănăstirii „Sfântul Antonie cel Mare” – Saint Laurent en Royans.

Un fericit concurs de circumstanțe îl va aduce pe Părintele Séraphin, împreună nevoitor cu părintele Placide Deseille, să descopere Insula Porquerolle, una dintre insulele arhipelagului Îles d’Or, care sunt în fața coastei departamentului Var. Părintele Séraphin, care de aproximativ 50 de ani ducea o viață de obşte, dorea de multă vreme să se retragă în singurătate. Venit să se odihnească pentru o săptămână pe această insulă, unde au trăit la începutul secolului al V-lea cei patru călugări cărora Sfântul Casian le-a dedicat ultimele două scrisori din Cuvântările sale, părintele Séraphin a găsit insula potrivită pentru a-și realiza planul. Aici va găsi peisaje mediteraneene și orizonturi marine care le aminteau pe cele din Muntele Athos.

Fortul pocăinţei

Părinţii l-au contactat pe Directorul Parcului Național, responsabil cu ocrotirea insulei, și mulțumită lui au putut să obțină, printr-un contract pe termen lung, închirierea unui fort în parte ruinat, datând de la sfârșitul secolului al XIX-lea – „Fortul Pocăinței” care, în ciuda afluxului de vilegiaturiști de pe plajă, se bucura de o minunată atmosferă de singurătate, de liniște și de pace.

În ciuda vârstei sale înaintate și cu prețul unei munci foarte aspre, Părintele Séraphin a întreprins restaurarea fortului. Vreme de cinci ani a trăit fără apă curentă şi fără lumină, sculptând singur o catapeteasmă, ca să îmblânzească locul sterp, pe care l-a transformat, în cele din urmă, într-o sihăstrie cu hramul Sfintei Maria Egipteanca.

A vieţuit acolo cincisprezece ani, împărțindu-și timpul între rugăciune de noapte, lectura din Sfinții Părinți și lucru, acoperind cu mijlocirea sa această Coastă de Azur atât de mondenă și, dincolo de asta, lumea noastră atât de zbuciumată. A rămas până la 86 de ani, când bolile s-au dovedit mai tari decât el.

Părintele Vasile de la Oaşa

După retragerea părintelui Séraphin a fost nevoie de multe rugăciuni şi de multă zbatere, din partea unor români credincioşi, ca fortul, a doua oară abandonat, să nu fie dat nimănui şi să rămână tot loc de rugăciune, şi-un călugăr răbdător să fie trimis, să poată continua ceea ce fusese făcut.

Prin lucrarea lui Dumnezeu, la 9 septembrie 2016, pe insulă a sosit părintele Vasile, monah de metanie de la Mănăstirea Oaşa. După o lună, părintele a fost hirotonit de Mitropolitul Iosif de la Paris, iar de atunci viețuiește în „Fortul Pocăinţei”, încercând să continue osteneala părintelui Séraphin.

Date de contact

Adresă: Ermitage Sainte Marie du Désert, Fort de la Repentence, Île de Porquerolles, 83400, Hyères, Franţa

E-mail: pr.vasile.oasa@gmail.com

Citește despre: