A treia cădere a Mântuitorului sub povara Crucii
Fără un fundament biblic, tradiţia pioasă a celei de-a treia căderi a Mântuitorului sub povara Crucii a pornit din secolul al XVI-lea, când locul de închinare a fost stabilit ca fiind în curtea Bisericii Sfântului Mormânt.
Astăzi, cea de-a şaptea oprire de pe Drumul Crucii este marcată de o coloană din piatră, ce se găsește lângă intrarea în Mănăstirea Sfântul Antonie a comunităţilor copte, respectiv etiopiene. Cele două mănăstiri formează acoperișul paraclisului Sfintei Elena din ansamblul Bisericii Sfântului Mormânt. Cupola Deir el-Sultan, ce poarte fi observată în curtea mănăstirii, a servit ca trapeză în timpul perioadei cruciate.
În drum spre biserica Sfântului Mormânt, unde se află ultimele cinci opriri, pelerinii trec prin capela etiopiană închinată prorocului Avraam.
Câmpul păstorilor – Beit Sabur
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro