Oficializarea dorinței de căsătorie, în tradiția Bisericii, este numită „logodnă” și a fost structurată atât din punct de vedere doctrinal-conceptual, cât și liturgic și canonic. Logodna este o promisiune fermă, cu consecințe social și ecleziale. Ea nu trebuie socotită ca o jumătate de nuntă. Este o făgăduință ce responsabilizează, dar care trebuie să fie trăită în abstinență, răbdare și disponibilitate pentru așezarea trainică în traiectoria vieții de familie.

Din cauza confuziilor create de Codul civil din România prin introducerea instituției logodnei civile, Biserica Ortodoxă Română a interzis săvârșirea logodnei separat de Taina Nunții. Ca în orice situații excepționale care nu contravin doctrinei și Tradiției canonice, dacă logodnicii se angajează ferm în fața Bisericii să-și asume logodna în castitate și într-o pregătire duhovnicească pe toată durata ei, episcopul locului ar putea acorda dispensă pentru săvârșirea acesteia.

Rânduiala logodnei face parte din patrimoniul Tradiției liturgice și merită să fie înțeleasă, ea fiind parte din Taina Nunții.

Mesajul pedagogic al ritualului Logodnei

Ritualul bisericesc al logodnei ne pune în față unele semnificații deosebit de importante pentru pregătirea în vederea asumării vieții de familie. (...) La începutul logodnei, prin binecuvântarea mică rostită de preot, Dumnezeu este chemat să reverse binecuvântarea Sa peste făgăduința mirilor, arătând prin aceasta că ei și-au făgăduit înaintea lui Dumnezeu dorința de a avansa spre întemeierea unei vieți de familie. Din acest motiv, Biserica îi consideră ca fiind într-o relație de însoțire spirituală marcată de legătura făgăduinței înscrise în vecii vecilor în Împărăția lui Dumnezeu.

Ectenia mare, care urmează binecuvântării, este o însușire de cereri pentru însoțirea mirilor pe drumul asumat spre împlinire:

„Încă ne rugăm pentru robii lui Dumnezeu (N), care acum se logodesc unul cu altul, și pentru mântuirea lor, pentru ca să li se trimită lor dragostea desăvârșită, pașnică și ajutor, să fie binecuvântați ei în deplină înțelegere și în credință tare, să fie ei păziți în viață și petrecere fără prihană, ca Domnul Dumnezeu să le dăruiască nuntă cinstită și viață neîntinată.”

Această cerere, pentru ca Domnul să-i binecuvinteze pe logodnici în deplină înțelegere, revine în mai multe rânduri. Disponibilitatea viitorilor soți de a pricepe modul în care gândesc și se raportează la valorile fundamentale ale vieții este deosebit de importantă. Neînțelegerile din diferite momente ale vieții de familie pot să-și aibă originea și în nesocotirea acestui moment de pregătire dinainte de nuntă.

Prima rugăciune de la logodnă arată că, prin făgăduința dragostei statornice, se anticipează viața de familie. Cele despărțite se manifestă într-o unire a gândurilor, dragostea asumată și la nivel sufletesc dând naștere unei relații neafectate de dependențele legăturilor trupești. Acum mirii sunt chemați să asume viața ce le stă înainte ca un dar al milei dumnezeiești.

Cea de-a doua rugăciune cere ca logodnicii să fie uniți în pace și într-un gând. Acest proces de sincronizare a vieților, astfel încât să se ajungă într-un echilibru al păcii și al unirii în gânduri, va fi subliniat și la slujirea Nunții, deoarece este unul de lungă durată. El începe în etapa asumării făgăduinței și continuă pînă la sfârșitul vieții.

Semnul văzut al angajării temeinice este primirea inelelor pe mâna dreaptă. Fiecare inel, rotund, fără început și fără sfârșit, îl reprezintă pe unul dintre logodnici. Mâna dreaptă este semnul voinței, acțiunii. Primirea inelului simbolizează angajamentul liber, inițiativa și determinarea de a împlini ceea ce se prefigurează în logodnă. Așezând inelele pe mâna mirelui și pe mâna miresei întru binecuvântare, se exprimă în chip vizibil asumarea unui angajament neîntrerupt.

Cea de-a treia rugăciune arată modul în care Logodna este sprijinită pentru a avansa spre Taina Nunții, cerând de la Dumnezeu să întărească făgăduința „în credință, în înțelegere, în adevăr și în dragoste.”

Credința și dragostea sunt stări care țin și de darul lui Dumnezeu, ele neputând fi cuantificate după criterii pur raționale. Credința vine din deschiderea spre lucrarea lui Dumnezeu, dragostea vine din deschiderea spre sentimentul de bucurie așezat în suflet de întâlnirea cu celălalt.

Următoarele cuvinte exprimă explicit participarea omului. Înțelegerea este disponibilitatea de a pricepe parcursul vieții celuilalt și de a depăși neajunsurile cu răbdare și blândețe. Logodnicii au nevoie de timp pentru a ajunge la această stare. Uneori, din superficialitate sau prea multe griji, ei nu acordă suficient timp avansării în acest sens. Această atitudine este deosebit de nocivă. Dacă în timpul pregătirii pentru viața de familie soții nu-și fac timp să se înțeleagă unul pe celălalt, de unde vor găsi timp de înțelegere mai târziu, când grijile familiale se vor amplifica: Consecințele neasumării acestei cultivări timpurii a înțelegerii pot să fie foarte grave.

O altă noțiune evocată de această rugăciune este adevărul.

Adevărul este piatra de temelie a edificiului familial. El are rolul de a susține încrederea dintre soți, indispensabilă pentru consolidarea familiei.

Nu se cuvine să rămână ceva ascuns între viitorii soți. Asumarea adevărului și primirea în adevăr a vieții celuilalt este stânca încredințării pe care se construiește o căsnicie trainică. Cine nu este în stare să-și deschidă inima, astfel încât viața anterioară nunții să-i fie înțeleasă și primită în mod liber, săvârșește o mare fărădelege. Dacă logodnicul/logodnica are lucruri de ascuns și consideră că nu poate să le spună pentru că, odată destăinuite, riscă să destabilizeze legătura viitoarei familii, îl înșală pe celălalt, neacordându-i încredere, și această lipsă de curaj în adevăr va eroda înțelegerea și dragostea. În general  atunci când adevărul iese la iveală după o vreme, reproșul mare nu este pentru fapta ascunsă, ci pentru lipsa de încredere care erodează temelia casei.

Adevărul asumat și împărtășit celuilalt dă șansa înțelegerii neputințelor, de comun acord, în smerenie. Cu cât lucrurile sunt mai greu de rostit, cu atât efortul de asumare și mărturisire primit în iubire de celălalt aduce cu sine o stare de lepădare a orgoliului, care dă o forță de nezdruncinat familiei, nemaiexistând cotloane în care cel potrivnic să-și dezvolte forța distructivă. Dacă unul dintre logodnici nu poate primi adevărul vieții celuilalt, înseamnă că nu este stăpânit de iubirea adevărată, deoarece, așa cum ne spune Sfântul Apostol Pavel: „Dragostea nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată (1 Corinteni 4, 8).”

(Pr. Patriciu Vlaicu, Împlinirea omului în viața de familie, Editura Apostolia, Paris, 2021, pp. 81-87)

Îți mai recomandăm și: Logodna – teologia textului liturgic

Slujba de logodnă și semnificațiile ei