Lucrarea lăuntrică nu are preț și nimic nu trebuie să preferăm înaintea ei; însă a renunța chiar și pentru ea la ostenelile care vă sunt încredințate s-ar putea numai în cazul în care aceste osteneli ar împiedica-o și ar distruge-o.

Treburile acestea sunt numai în aparență lumești, iar în esență nu au însușire pământească. De aceea, trudindu-ne asupra lor, putem să nu fim departe de Domnul.

În același timp, aflarea sufletului cu Domnul, în care constă toată esența lucrării lăuntrice, nu depinde de noi. Domnul cercetează sufletul, iar sufletul se află cu El și este încălzit de El.

Îndată ce Domnul Se depărtează, sufletul rămâne pustiu și nu stă deloc în puterea lui să-L întoarcă la sine pe Bunul Proniator al sufletelor. Însă Domnul Se depărtează, încercând sufletul, și se mai întâmplă că Se depărtează, pedepsindu-l nu pentru lucrurile exterioare, ci pentru ceva ce sufletul a primit înlăuntru.

Când Domnul Se depărtează, încercând sufletul, dacă acesta strigă, El Se întoarce imediat. Iar când Se depărtează, pedepsindu-l, nu Se întoarce imediat, nu Se întoarce până când sufletul nu-și conștientizează păcatul, nu se căiește, nu plânge și nu-și săvârșește canonul.

Acum, dacă renunțați la sarcini (ostenelile care vă sunt încredințate) și porniți astfel împotriva voii Domnului, credeți oare, că El va rămâne cu sufletul vostru? Dacă acest lucru va fi păcat înaintea Lui, atunci El va pleca și nu Se va întoarce. Și cele făcute spre binele lucrării lăuntrice se vor îndrepta spre vătămarea ei și chiar spre nimicirea ei totală...

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Sfaturi Înțelepte, Editura Egumenița, pp.44-45)