Lucrarea sufletului după trecerea de hotarele lumii materiale
După ce a scăpat din acest trup, nemaifiind supus legilor timpului și spațiului, sufletul, ca ființă gingașă, nematerială, începe o lucrare ce se întinde afară de hotarele lumii materiale.
Lucrarea sufletului, fiind în trup, este mult împiedicată de acesta. Orizontul lucrării sufletului, prin unirea sa strânsă cu trupul supus timpului și spațiului, atârnă în chip obligatoriu de aceleași condiții.
Însă după ce a scăpat din acest trup, nemaifiind supus legilor timpului și spațiului, sufletul, ca ființă gingașă, nematerială, începe o lucrare ce se întinde afară de hotarele lumii materiale. El înțelege și vede ceea ce-i ascundea odinioară materia grosieră a trupului.
Sufletul intră în starea ce-i este firească, începe să lucreze după natura sa, simțirile de asemenea lucrează conform menirii lor, căci starea lor actuală nu e nicicum după firea primordială, ci ele sunt în stare de boală, ca urmare a păcatului originar.
Așadar, după despărțirea sa de trup, sufletul intră în hotarele firești ale lucrării sale, pentru care timpul și spațiul nu mai există.
(Părintele Mitrofan, Viața repausaților noștri și viața noastră după moarte, Editura Credința strămoșească, Petru Vodă – Neamț, 2010, pp. 361-362)