„Fariseul, stând, așa se ruga în sine: Dumnezeule, Îți mulțumesc că nu sunt ca ceilalți oameni, răpitori, nedrepți, adulteri, sau ca și acest vameș.” (Luca 18, 11)

Fariseul mulțumește lui Dumnezeu, dar pentru ce? De fapt, întrebarea care revelează IMPOSTURA este: PENTRU CINE?

Fariseismul religios se naște din preocuparea de sine în Numele lui Dumnezeu. Mulți știu asta, puțini cer vindecare. Tot ce face un astfel de om în Biserică e să adune stimă de sine în loc de mântuitoarea ieșire din sine prin recunoștință sinceră și tot mai înflăcărată față Dumnezeu. O recunoștință ce crește din cunoașterea Lui în Hristos. Se poate spune, parafrazând Apostolul, că din pricina acestor creștini iubitori de sine nu se mai vede Domnul Iisus Hristos în viața Bisericii...

Cine L-a cunoscut pe Iisus, nu mai vrea să știe pe altcineva. E cu totul centrat în El, atras și fascinat de personalitatea, viața și lumea Lui. Când un om se atinge, prin credința în Iisus, de dragostea lui Dumnezeu, atunci hemoragia spirituală a iubirii de sine se oprește și inima lui poate vedea, pentru o clipă, că adevărata viață a Omului e dincolo de sine...

Cine L-a cunoscut pe Hristos, nu mai privește în urmă, la Sodoma și Gomora cosmice, cerul și pământul care deja ard pentru cei ce au ochi de văzut...

Și ce mistuie văpaia aceea? Un munte de ego-uri și lumile lor de unică folosință: moartea.

Iar pentru cei care așteaptă cipuri și numărul Fiarei putem adăuga: îl avem implantat din naștere și este propriul nostru ego. Căci ca să-l urmezi pe Antihrist, nu trebuie decât să te iubești pe tine însuți...

Singura bătaie ruptă din Rai e cea pe care vameșul i-o administrează ego-ului său lovindu-se cu pumnul în piept. A-ți face sinele knock-out, a-l pune la pământ pentru a fi liber să-l urmezi pe Iisus, este ceea ce numim în Biserică, începutul cel bun...