Text și context

Între minunile cele mai emoționante regăsite în relatarea Sfântului Luca, învierea fiului văduvei din Nain merită, apodictic, menționată. Plasată în vecinătatea episodului care are în centru tămăduirea slugii sutașului roman, ea face obiectul lecturii din duminica a 20-a după Rusalii. Beneficiază, astfel, atât de repere cronologice, prin comparație, cât și de cele spațiale. Sătucul de aproape de Capernaum, Nain, e locul unde se va petrece faptul minunat. Menit a aduce bucurie în inima zdrobită a unei mame și a-l revela pe Fiul Întrupat în ipostaza sa empatică. 

Cortegiul

Drumul misionar Îl poartă pe Hristos prin mărunta localitate. Aici, El întâlnește un cortegiu funerar. Nu e unul oarecare, precum vom vedea. Îl duce la groapă pe singurul fiu al unei mame care era deja văduvă. Săraca femeie e chemată astfel să-și îngroape ultima nădejde de sprijin pentru bătrânețe. Ne putem lesne imagina ce înseamnă asta într-o societate în care femeile nu aveau aceleași drepturi ca astăzi. Ajunsă pe culmile bătrâneților, cea în cauză ar fi fost probabil condamnată să rămână în grija vreunei rude. Suferința pierderii va fi astfel dublată de tristețea abandonului. 

Minunea

Iisus înțelege acest lucru. E și el Fiu. Va lăsa și el o mamă îndurerată. E drept, în grija ucenicului iubit. Astfel de momente nu pot să-L lase indiferent. Mila, un concept des întâlnit în paginile Evangheliilor, nu reprezintă doar un aspect cu relevanță retorică. E ceva cerut fiecăruia dintre noi în vederea mântuirii. Înainte de a ni-l solicita nouă, însă, Domnul îl aplică El Însuși în relația cu noi. Un astfel de exemplu îl reprezintă și momentul din Nain. Așezat lângă cortegiu, inimă lângă inimă cu mama îndurerată, El vine să-i înțeleagă acesteia frământările. Și să i le aline: „Nu plânge!”, nu sunt doar cuvinte goale. Vin să vorbească despre faptul că Cerul se va milostivi de ea. Sunt urmate de o poruncă: „Tinere, ţie îţi zic, scoală-te!”. Una căreia defunctul îi dă imediat ascultare. Căci cine ar putea să Îl refuze pe Hristos? Cum ar putea cineva să spună nu dragostei divine? De dincolo de fruntariile acestei lumi, cel ce plecase prea devreme e obligat astfel să se întoarcă. Spre a-i fi alinare maicii cu inima cernită. E greu de descris bucuria care va inunda în acele clipe inima mamei și a celor de lângă ea. Ori uimirea ce va cuprinde mulțimile aflate în postura de martori ai celor petrecute. 

În loc de concluzii

Minunea pe care o avem în vedere nu vine să vorbească doar despre atotputernicia lui Dumnezeu. O evidențiază și pe aceasta, ce-i drept. Totuși, accentul cade pe calitățile de Părinte iubitor ale Fiului Întrupat. Căci, pusă în mâna cuiva fără inimă, puterea nu e decât un instrument menit a crea despotism. A justifica, dacă se poate spune așa, despotismul. O vedem, nu de puține ori, în ceea ce se întâmplă în lume. În mâna Divinului, atotputernicia nu e altceva decât un instrument pus în slujba binelui. Un balsam pus pe rănile supurând ale unor suflete încercate, precum cel al văduvei din Nain. Îndrăzniți!