Cu Sfântul Pavel e un pic mai complicat decât cu Petru, fratele său de Cruce Apostolică. Nu prea poți să sintetizezi ce a scris și a trăit omul acesta. E camaradul meu de încercări și umbra de lumină care mă sprijină la greu. Nu știu dacă v-ați simțit vreodată prieteni cu sfinții, dar mie Sfântul Pavel despre asta îmi vorbește: despre prietenie. Devine prieten incomod când mă așez pe lene. Mereu e înaintea mea cu vreo câteva cetăți de propovăduire ori cuvinte de scris. E un excelent antrenor de maraton duhovnicesc și mă entuziasmează la vremea încercărilor oricărui marș de cursă lungă. Oricât aș citi din epistolele sale, mereu e ceva nou, proaspăt de descoperit. Dă mereu sentimentul că te lasă să mai afli ceva. Numai cu Sfântul Ioan Gură de Aur am măi pățit-o așa. Frumoasă pățanie!

Sfântul Apostol Pavel este considerat unul dintre cei mai mari propovăduitori ai creștinismului. Prin activitatea sa misionară și prin epistolele sale, el a contribuit decisiv la răspândirea credinței creștine în lumea antică. Numele său inițial a fost Saul. S-a născut în orașul Tars din Cilicia – Turcia de azi. Era evreu, fariseu și cetățean roman. A studiat Legea mozaică sub îndrumarea rabinului Gamaliel. La început, Saul îi persecuta pe creștini. În drum spre Damasc, a avut o experiență extraordinară: o lumină cerească l-a învăluit și a auzit glasul lui Iisus Hristos. După acest eveniment, s-a convertit și a devenit Pavel, apostol al lui Hristos. Sfântul Pavel a efectuat trei mari călătorii misionare: Prima călătorie – în Cipru și Asia Mică. A doua călătorie – în Grecia și Macedonia. A treia călătorie – în Efes și alte regiuni ale Imperiului Roman. Prin aceste călătorii, a întemeiat numeroase comunități creștine. Sfântului Pavel îi sunt atribuite 13 epistole din Noul Testament. Printre cele mai cunoscute: Epistola către Romani, Epistolele către Corinteni, Epistola către Galateni, Epistola către Efeseni și Epistola către Filipeni. Pentru cei care iubesc teologia comparată, Epistola către Evrei e începutul oricărui studiu. Și pentru perfecționiștii în retorică. Pentru cei care caută să devină diplomați buni, recomand Epistolele către Tesaloniceni ori teribil de democrata epistolă către Tit. Pentru misionarii ce simt istoria, epistolele către Timotei tind să devină manual de pedagogie pastorală. Pentru cei care vor să înțeleagă iubirea, Imnul dragostei. Pentru cei care vor să înțeleagă mântuire, imnul kenozei divine din Filipeni. Tobă de carte, dar îngâmfat de fariseism – Pavel devine Apostol în colbul prafului. Petru mărturisește călcând pe ape. Pavel, ridicându-se din colbul sărat cu lacrimi. 

Saul se naște în Tarsul Ciliciei. Tarsul (Tarsus) este unul dintre cele mai vechi orașe locuite continuu din lume, situat în regiunea istorică Cilicia, în sudul Anatoliei (astăzi provincia Mersin, Turcia). Poziția sa strategică, la ieșirea din faimoasele Porți Ciliciene (trecătoare prin Munții Taurus), l-a transformat timp de milenii într-un important nod comercial și militar între Asia Mică, Siria și Mesopotamia. Arheologia arată că zona Tarsului era locuită încă din neolitic, iar izvoarele hitite din mileniul al II-lea î.Hr. menționează orașul sub numele de Tarša. Orașul a aparținut succesiv hitiților, asirienilor și perșilor. În secolul al VI-lea î.Hr., Tarsul a devenit capitala regatului cilician aflat sub influența Imperiului Persan. Mai târziu, Alexandru cel Mare a cucerit regiunea în anul 333 î.Hr., iar orașul a intrat în ceea ce numim astăzi a fi lumea elenistică. Perioada de maximă înflorire a fost cea romană. După ce Pompei a înfrânt pirații cilicieni (67 î.Hr.), Tarsul a devenit capitala provinciei romane Cilicia. Orașul era renumit pentru bogăția sa, pentru școlile de filosofie și retorică și pentru viața culturală intensă. În acest context Saul primește, prin naștere, cetățenia Romei. Pe care o expune atunci când crede că moartea vine prea repede și el ar mai avea câte ceva de mărturisit în numele lui Hristos. 

Pentru cei îndrăgostiți de istoria îndrăgostiților, trebuie să consemnez că un episod celebru pentru Tarsul Ciliciei este întâlnirea dintre Marcus Antonius și Cleopatra, în anul 41 î.Hr., eveniment care a intrat în istorie și literatură. Nu cred că va fi influențat istoricul lecturilor lui Saul, dar pare că lui Pavel – atunci când se va plimba printre neamuri – astfel de istorii i-au folosit pentru a „prinde” în  cultura Evangheliei pe unii dintre ascultători. În Faptele Apostolilor, Pavel își descrie orașul natal drept „o cetate deloc neînsemnată”. Oricum, pentru a ajunge la cunoașterea lui Dumnezeu, părăsise Tarsul și se aciuase pe lângă Gamaliel, învățător al Legii și cunoscător al voii lui Dumnezeu. 

Să încheiem însă povestea Tarsului. După perioada bizantină, Tarsul a fost disputat între arabi și bizantini. Mai târziu, a intrat în sfera cruciaților și a armenilor, devenind pentru o vreme una dintre capitalele Regatului Armenesc al Ciliciei. În secolele XIV-XV, a trecut sub stăpânire otomană. În epoca sa de glorie, Tarsul avea străzi pavate și colonade, băi publice romane, apeducte și sisteme de alimentare cu apă, piețe și porturi comerciale, un stadion și gimnazii, dar și școli de filosofie comparate uneori cu cele din Atena și Alexandria. Teoria unora dintre istorici este că, tocmai pentru a contrabalansa o astfel de școală, evreii din Tars l-au trimis pe Saul la Ierusalim, să se pregătească într-ale gândirii. Cert este că mintea lui rafinată în discuții filozofice, cultura sa de evreu ce este cetățean roman și cunoaște la perfecțiune limba greacă – aceea folosită în oicumena (printre altele, de aici e termenul de ecumenism, din împreună locuire și nu din încontrare permanentă) – fac din el una dintre cele mai strălucite minți ale lumii antice. Convertitorul la Hristos al lumii neamurilor. Astăzi, Tarsus este un oraș modern din Turcia, dar păstrează numeroase vestigii antice, printre care Poarta Cleopatrei, Fântâna Sfântului Pavel și situl arheologic Gözlükule.

Altfel supus. Vă scriu toate acestea, pentru că Pavel este om adevărat din oameni adevărați. Învățase să coasă corturi. Va supraviețui, la vreme de nevoie, material, făcând corturi. Iar șorțul său de croitor avea să treacă în veșmântul episcopilor de odinioară. Și al nostru. Al preoților. Ca și mantaua sa de călător. Pe de-o parte, epitrahilul – cel ce se pune pe trahee, pe piept, cum am traduce direct. Mantaua este transformată în felon. Ceea ce poartă preotul pe spatele său în veșminte, semn al unui acoperământ strașnic la furtuni și în vijeliile ce ne zdrobesc vitejiile. Dacă ar fi să-l reduc pe Sfântul Pavel la un singur gând al său, nu aș reuși. Când vă e greu, aduceți-vă aminte de cuvintele sale: „Toate le pot în Hristos, Cel care mă întărește” (Filipeni 4, 13) ori „Lupta cea bună m-am luptat, călătoria am săvârșit, credința am păzit” (2 Timotei 4, 7). Și nu uitați că „dragostea nu cade niciodată”! Nu sunt cuvintele „magiei” creștine, ci sunt modul de viață la care ne cheamă Apostolul Pavel. Cuvintele vieții pe care el – da, da, Pavel! – o numește prima dată: viața în Hristos!