Tu, O, Dumnezeule ai sfinţit nunta şi tot Tu ai sfinţit celibatul. Pe cei care au înţelepciunea şi tăria de a-şi folosi întreaga viaţă dăruită lor de Tine spre a Te sluji, Tu i-ai binecuvântat.

Iar cei care nu-şi pot păstra ei înşişi întreaga viaţă dăruită lor, Tu i-ai binecuvântat ca ei s-o poată împărtăşi şi s-o transfere la noi fiinţe, printr-o soţie.

Cu adevărat este amăgire de sine ca un om să creadă că o femeie îl atrage. Cu adevărat, este viaţă nefolosită într-un om – lucru care-l atrage pe acesta spre femeie, fiindcă viaţa nu voieşte să rămână nefolosită. Tu eşti viaţă, O, Dumnezeul meu, şi viaţa este lumină. Tu eşti lumină, O, Dumnezeul meu, iar Tu nu voieşti să fii ascuns în întuneric şi să nu poţi străluci.

Fericit este omul care Te cunoaşte pe Tine înlăuntrul său şi Îţi dă frâu liber să străluceşti în sufletul şi în trupul său. Nu este important dacă tu străluceşti într-un trup – Tu doreşti să străluceşti şi să luminezi lumea, umplând-o cu viaţa şi tăria Ta.

Fericită este femeia de pe ai cărei ochi cade amăgirea de sine şi care-l cunoaşte pe bărbat aşa precum acesta se cunoaşte pe sine, femeia care respinge dorinţa şi se umple de compasiune. Şi ea păstrează viaţa întru sine cu teamă şi demnitate de parcă ea ar păstra cerul înlăuntrul ei.

Fericit este tot cel ce ajunge să afle la timp că adulterul murdăreşte şi ucide viaţa. Nu-L poţi minţi şi nu te poţi juca cu Dumnezeu. E mai bine să te joci cu focul decât cu Dumnezeu. Nici viaţa care vine de la Dumnezeu nu este un narcotic pentru consternări de moment, după care amăgirea de sine se manifestă iar şi iar, în timp ce ruşinea şi umilinţa cad ca nişte pietre grele pe inimă, golită de o dorinţă nebună. Eliberează-mi sufletul de amăgirea de sine, Dumnezeul meu, pentru ca şi trupul meu să poată fi eliberat de păcatul trupesc.

(Sfântul Ierarh Nicolae Velimirovici, Rugăciuni pe malul lacului, Editura Anestis, 2006, pp. 154-155)