Lupta împotriva planului divin nu are sorți de izbândă

Sărbătoarea Nașterii Domnului are o importanță specială în învățătura teologică, precum și în practica Bisericii, fie că este vorba despre slujbe sau despre tradițiile credincioșilor. Tocmai de aceea, ca și în cazul Sfintelor Paști, în calendare este înscrisă timp de trei zile la rând însemnarea: „Nașterea Domnului” sau „Crăciunul”.

După plecarea magilor, iată îngerul Domnului se arată în vis lui Iosif, zicând: Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui şi fugi în Egipt şi stai acolo până ce-ţi voi spune, fiindcă Irod are să caute Pruncul ca să-L ucidă. Şi sculându-se, a luat, noaptea, Pruncul şi pe mama Lui şi a plecat în Egipt. Şi au stat acolo până la moartea lui Irod, ca să se împlinească cuvântul spus de Domnul, prin proorocul: "Din Egipt am chemat pe Fiul Meu". Iar când Irod a văzut că a fost amăgit de magi, s-a mâniat foarte şi, trimiţând a ucis pe toţi pruncii care erau în Betleem şi în toate hotarele lui, de doi ani şi mai jos, după timpul pe care îl aflase de la magi. Atunci s-a împlinit ceea ce se spusese prin Ieremia proorocul: „Glas în Rama s-a auzit, plângere şi tânguire multă; Rahela îşi plânge copiii şi nu voieşte să fie mângâiată pentru că nu sunt”. După moartea lui Irod, iată că îngerul Domnului s-a arătat în vis lui Iosif în Egipt. Şi i-a zis: Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui şi mergi în pământul lui Israel, căci au murit cei ce căutau să ia sufletul Pruncului. Iosif, sculându-se, a luat Pruncul şi pe mama Lui şi a venit în pământul lui Israel. Şi auzind că domneşte Arhelau în Iudeea, în locul lui Irod, tatăl său, s-a temut să meargă acolo şi, luând poruncă, în vis, s-a dus în părţile Galileii. Şi venind a locuit în oraşul numit Nazaret, ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin prooroci, că Nazarinean Se va chema. (Matei 2, 13-23)

Sărbătoarea Nașterii Domnului are o importanță specială în învățătura teologică, precum și în practica Bisericii, fie că este vorba despre slujbe sau despre tradițiile credincioșilor. Tocmai de aceea, ca și în cazul Sfintelor Paști, în calendare este înscrisă timp de trei zile la rând însemnarea: „Nașterea Domnului” sau „Crăciunul”. Însă dacă în prima zi de Crăciun se prăznuiește însăși Nașterea Domnului, în cea de-a doua – ca și în cazul altor sărbători mari, precum Boboteaza, Întâmpinarea Domnului, Buna Vestire sau Rusaliile, sunt sărbătorite persoanele care au luat parte la praznicul însuși. Prin urmare, de Crăciun, în cea de-a doua zi este prăznuit Soborul Maicii Domnului, adică grupul de persoane care au participat la momentul sfânt al Nașterii Domnului, anume: Fecioara Maria, împreună cu dreptul Iosif, păstorii anonimi de la Betleem, cei trei magi de la Răsărit, cunoscuți de tradiție cu numele de Melchior, Baltazar și Gașpar, femeile care au ajutat la naștere (care sunt mai puțin cunoscute de tradiție), precum și cei paisprezece mii de prunci uciși de Irod ca să-L afle pe Domnul Iisus. Și, precum în duminica dinaintea Crăciunului sunt sărbătoriți Sfinții Părinți după Trup ai Domnului, aici fiind inclus întreg arborele genealogic, până la regele David și Patriarhul Avraam, tot astfel în duminica de după Crăciun sunt pomeniți încă o dată participanții la evenimentul Nașterii Sfântului Prunc, de la Sfânta Familie la magi și păstori. Pentru a nu se umbri cumva slava acestui mare Praznic, noi răsăritenii am mutat sărbătoarea Sfântului Ștefan, primul dintre martirii creștini, în cea de-a treia zi a Crăciunului, în timp ce apusenii au păstrat sărbătoarea în locul său original, a doua zi după Crăciun. Și tot la fel, în această perioadă Biserica a hotărât ca și evenimentele particulare, precum nunțile, să fie amânate după zilele de prăznuire ale Crăciunului și Bobotezei.

Evanghelia acestui praznic secundar din ciclul Crăciunului continuă citirea capitolului al doilea de la Matei, amintind evenimentele de după plecarea magilor care au adus daruri de aur, tămâie și smirnă. Îngerul care îi spusese lui Iosif, aflat în îndoială, că Pruncul zămislit în pântecele Fecioarei Maria e de la Sfântul Duh, îl vizitează iar pe bătrânul drept pentru a-l avertiza de gândul otrăvit al regelui Irod. Acesta, atunci când le-a spus magilor să meargă la Betleem și să afle pe Prunc iar apoi să-i vestească și lui unde e „ca să i se închine”, de fapt dorea să afle Pruncul pentru a-L ucide. Astfel, sculându-se din somn, Iosif ia Pruncul și pe mama Lui și se refugiază în Egipt. În tradiția bisericească există povestiri legate de călătoria Sfintei Familii în această țară. Icosul al șaselea a Acatistului Bunei Vestiri amintește de aceasta: „Strălucind Tu în Egipt, Lumina ade­vă­rului, ai izgonit întunericul minciunii. Că idolii lui, Mântuitorule, nerăb­dând tăria Ta, au căzut...”, o referire la o evanghelie apocrifă (a cărei autenticitate nu este confirmată), în care se spune că, intrând o dată Sfânta Fecioară cu Pruncul Iisus într-un templu egiptean, statuile zeilor ce se aflau acolo s-au sfărâmat în bucăți arătând înșelăciunea credinței egiptene politeiste.

Textul evanghelic acestei zile mai amintește cum anume Irod, supărându-se că magii l-au înșelat și, în loc să se întoarcă să îi spună unde e Pruncul-Rege, s-au întors pe altă cale în țara lor, a poruncit să omoare pe toți pruncii de parte bărbătească în vârstă de până la doi ani, din regiunile limitrofe ale Ierusalimului. Aceasta înseamnă că magii văzuseră steaua cu doi ani înainte și o urmăriseră în tot acest timp până au ajuns în Țara Sfântă, lucru menționat și el în textele apocrife. Răutatea regelui Irod, care era idumeu și nu israelit, acesta fiind motivul pentru care se temea să nu fie înlăturat din scaun de un urmaș al lui David, a fost celebră la vremea sa. Un cronicar roman povestea că isprava omorârii copiilor din jurul Ierusalimului de către Irod a ajuns la urechile împăratului Octavian Augustus. Acesta a spus odată că e mai bine să fii porcul lui Irod decât fiul lui, aluzie la faptul că Irod, temându-se de uzurpatori, a poruncit uciderea chiar și a unora dintre propriii fii, pentru a-și păstra tronul.

Și totuși rânduiala lui Dumnezeu e dincolo de orice precauție omenească. Evanghelia nu spune decât că, la un moment dat, îngerul i-a apărut pentru a treia oară în vis lui Iosif și i-a vestit moartea celor care căutau să ia viața Pruncului. Relatările istorice confirmă că Irod a murit nu mult după isprava sa, în jurul anului 4 d.Hr. Acesta și-a dat duhul în chinuri groaznice, viermii mâncându-l de viu. Indiferent de modul morții sale, este important să se remarce faptul că orice încercare omenească de a se substitui voinței divine este sortită eșecului. Înaintea Creatorului cerului și al pământului nimeni, nici cei mai aprigi conducători, nu-și pot asigura viața și regalitatea veșnică. Până și cele mai crunte regimuri tiranice își află sfârșitul, chiar dacă anii de conducere tiranică își lasă amprenta asupra lumii. Acesta e și motivul pentru care Evanghelistul amintește de plângerea maicilor rămase fără prunci după crunta poruncă a regelui, citând o profeție din Ieremia (31, 15). În plângerea lor se aude însuși bocetul Rahelei, strămoașa poporului Israel, care-și plânge pruncii nevoind să fie mângâiată de nimeni. Acești prunci nevinovați sunt de fapt cei dintâi dintre mucenicii creștinilor, dându-și viața pentru Hristos chiar fără să știe acest lucru.

Capitolul al doilea al Evangheliei după Matei se încheie amintind de reîntoarcerea Sfintei Familii, la îndemnul îngerului, în Țara Sfântă. Totuși, fiindcă Arhelau, fiul lui Irod, a ajuns la conducerea Iudeei după moartea tatălui său, deși nu pentru multă vreme, Iosif a crezut de cuviință că e mai bine să se stabilească în Nazaretul din care veniseră, un orășel din Galileea și să nu rămână în Betleemul natal. Așa s-a împlinit încă o profeție veche, amintind de faptul că Mesia se va chema „nazarinean”, deși e discutabil dacă textul se referă la „nazarinean” în sensul de locuitor al acestei cetăți sau poate mai degrabă la „nazireu”, bărbat închinat încă din pruncie lui Dumnezeu și care avea să urmeze o viață de curăție, celibat, abstinență și sfințenie aparte. Oricum ar fi interpretată această proorocie, ea se referă întru totul la Domnul Iisus Hristos, Care prin viața și cuvintele Sale cheamă pe toți la pocăință – adică la schimbarea vieții - și la așteptarea Împărăției lui Dumnezeu.

De la același autor

Ultimele din categorie