Despre șederea în pustie cea instituită de Hristos

Ce înseamnă să teologhisești? Începi să te gândești la Dumnezeu, prin urmare, înlăuntrul tău, vorbești despre Dumnezeu. Începi să-l descoperi pe Dumnezeu întru cunoștință. Începi să devii cunoscător al lui Dumnezeu. Acum Îl înțelegi mai mult pe Dumnezeu, Îl cunoști pe Dumnezeu. Acum vorbești cu Dumnezeu. Când reușești acest lucru, atunci înțelegi că această cunoaștere a lui Dumnezeu nu este nimic altceva decât gustarea și mâncarea lui Dumnezeu. Îl mănânci pe Dumnezeu. De aceea pururea Sfânta Scriptură și Sfinții Părinți când vorbesc despre Cuvântul lui Dumnezeu, zic: „Mănâncă-L, înghite-L”. Cunoașterea lui Dumnezeu este masa pe care ne-o întinde Domnul aici în aer liber. „Cum vom putea?” ziceau Apostolii „să hrănim atâtea mii de oameni” (Matei 15, 33; Marcu 8, 4). Și cu toate acestea, mii de oameni au mâncat și s-au săturat! Fiindcă nu suntem doar noi doi, cinci, cincisprezece, o sută, ci sunt miile și zecile de mii ale întregii Biserici pe care le hrănește Dumnezeu înlăuntrul acestui pustiu, acestei simplități, acestui aer liber, acestui cer care este liturghia.

Așadar, Dumnezeu este hrana noastră, Care, în măsura în care se asimilează în organismul nostru, Se naște și avem parte de propria noastră naștere, de propria noastră zămislire. Cea dintâi zămislire este moartea păcatului. Păcatul naște moartea. De aceea când ne botezăm mai întâi murim și după aceea înviem. Prin urmare, la Botez și la Liturghie se naște la început moartea, moartea păcatului.

Ce este păcatul? Este orbirea pe care am avut-o și care ne-a despărțit pe noi de Dumnezeu și nu ne-a mai îngăduit nici spatele Lui să-L vedem. Ce este moartea păcatului? Este simțirea că acum începem să avem dreptul la viața lui Dumnezeu.  Moartea păcatului totuși nu se naște din pricina pocăinței noastre. Stai și pocăiește-te, stai și-ți plângi păcatele! Vei vedea că în timp ce plângi, mintea îți este în altă parte. Vei vedea că chiar în momentul în care Îl rogi pe Dumnezeu să te ierte, dorești, de fapt, alte lucruri. Moartea păcatului în pocăință are loc numai prin aceeași lucrare a lui Dumnezeu. Dumnezeu naște moartea păcatului nostru.

Moare, așadar, păcatul și odată cu el, dispar patimile noastre. Luptă-te cu mânia ta, luptă-te cu furia ta, luptă-te cu ura ta. Pune mâna ta, dacă vrei, înlăuntrul tău ca să scoți de acolo și cea mai mică patimă! Nu vei face nimic. Dar venind la Biserică având această dispoziție, vei vedea că într-o bună zi vei spune: Unde sunt patimile mele? Unde este mânia mea, furia mea, ținerea de minte a răului pe care o aveam, pizma mea? Unde este agonia mea, unde este întristarea mea? Unde sunt supărările mele, amărăciunile mele, dezamăgirile mele? Vei vedea că a murit păcatul și în viața ta a intrat pocăința.

(Arhimandritul Emilianos Simonopetritul, Despre viață. Cuvânt despre nădejde, Indiktos, Athena 2005)