Motto: Legea și proorocii au fost până la Ioan; de atunci Împărăția lui Dumnezeu se binevestește și fiecare se silește spre ea (Luca 16, 16).

„Fericit este cel ce va prânzi în Împărăția lui Dumnezeu”, spune unul dintre cei ce șed cu Domnul Hristos la masă în casa unei căpetenii de farisei.

Și Domnul îi răspunde că această fericire nu e tocmai ceea ce își doresc oamenii. Sunt alte fericiri pentru care lesne se lipsesc de aceasta. Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său să-i cheme și să-i ducă pe toți la această Fericire, dar chemarea Lui nu găsește ecou în inimile oamenilor. Pentru că oamenii nu cred în Împărăția lui Dumnezeu. S-au obișnuit atât de mult cu împărățiile acestei lumi, încât nu mai pot crede în cea a lui Dumnezeu. Dacă ar crede, ar da năvală în inimile lor spre ea... Și această năvală e tocmai cea mai bună și mai exactă definiție a pocăinței care se cere pentru a moșteni viața veșnică.

Oamenii preferă „pământul, boii și femeile”, cele ce definesc, pe scurt, orizontul de viață al lumii. Lipsiți de acestea sunt doar săracii, neputincioșii, orbii și șchiopii. Ei nu și le permit. De aceea, sunt mai mult decât bucuroși cu orice, nu sunt pretențioși. Nu sunt în stare să-și dobândească fericirea pământească, sunt umili, mulțumiți cu orice pomană. Seamănă cu pruncii care trăiesc exclusiv din darul părinților. Și iată că Dumnezeu a hotărât să dea milostenie Împărăția Lui. Și s-o dea copiilor de toate vârstele, celor ce n-o pot avea altfel decât prin mila Lui... Celor ce știu ce sunt mila și darul, căci prin ele au trăit până acum, când, prin Iisus, a ajuns și la ei vestea despre Împărăția lui Dumnezeu.

Nu „pământul, boii și femeia” sunt rele. Nu, sunt bune foarte. Rea, deviantă, neîmplinită, este relația cu acestea. Răspunsurile celor chemați la Împărăție arată limpede că această relație este atât de greșită, încât poate aduce cea mai mare nenorocire: moartea sufletului, despărțirea veșnică de Dumnezeu, lipsirea de singura fericire netrecătoare.

Creștinismul a schimbat fundamental relația omului cu „pământul, boii și femeile". Toate acestea nu mai sunt văzute în cadrul și prin prisma acestei lumi, ci prin cele ale salvării sufletului. Căci Domnul ne cheamă în Împărăția Lui ca să ne izbăvească. Împărăția lui Dumnezeu ca țintă reconfigurează și transfigurează viața noastră, întorcând-o spre Cer și prefăcând-o, astfel, în mântuire.

Căci de apucăm spre Împărăția Cerurilor, iată că pământul rămâne la locul lui, sub picioare, nu ni se mai urcă la cap sau la inimă. Și cu boii, dacă merge spre Împărăție, omul intră într-o relație nouă care-l scutește de a mai deveni unul dintre ei. Iar de-am apucat-o spre Împărăția Cerurilor, femeia nu mai e un prilej de a refuza Cina lui Dumnezeu, ci devine chiar întâiul motiv de a merge la Potir, căci relația aceasta (relația maritală) are nevoie, mai ales în zilele noastre, de tot ajutorul și de toată limpezimea Cerului!

O, cât de mare și milostivă este înțelepciunea lui Dumnezeu! El ne-a pregătit cetate de scăpare din Cer! Ierusalimul de Sus, pe care Sfântul Apostol Pavel îl numește „mama noastră” (Galateni 4, 26)! Auziți, Domnul ne-a pregătit o Împărăție ca o mamă! O mamă care ne îmbrățișează din lăuntrul nostru.

„Mai înainte de a fi umilit, am greșit...” spune Psalmistul (Psalmi 118, 67) 

Evanghelia ne judecă și judecata ei ne umilește. Și umilindu-ne, ne mântuiește. Pe noi, cei amețiți de fericirile trufașe și viclene ale acestei lumi, cuvântul Domnului ne face să ne descoperim săraci, neputincioși, orbi și șchiopi. Căci fără nicio îndoială așa suntem în raport cu Împărăția lui Dumnezeu, cu veșnicia. Și adevărul crud este că, atâta vreme cât suntem plini de noi înșine și de dorințele noastre lumești, va fi cu neputință ca Împărăția Cerurilor să-și afle loc în setea și foamea inimilor noastre...

Slavă și mulțumire Tatălui Ceresc că nu ne lasă să pierim aici, pe drumurile și pe la gardurile vieții pământești, cu sufletele distruse de alergătura și vorbăria deșartă a acestei lumi! Ci mereu ne cheamă cu clopotele Bisericii, cu cele din turle și cu cele de la amvoane, să luăm aripile blândeții și smereniei Fiului Său și cu ele să biruim toată apăsarea sufletească.

Slavă și mulțumire Celui care nu numai că ne-a deschis Cerul, ci ne și ajută neîncetat, prin cuvântul și puterea Evangheliei și a Numelui lui Iisus, să nu rămânem pe din afară!

Slavă și mulțumire Domnului Iisus Hristos pentru toți acei slujitori ai Lui care nu ne lasă până nu ne duc să gustăm din Cina Stăpânului lor! 

Slavă și mulțumire Domnului Hristos pentru judecata de acum a Evangheliei, prin care vrea să ne scape de spaima și osânda Judecății de Apoi!

Acum și pururea și în vecii vecilor, slavă și mulțumire lui Dumnezeu! Amin!