În vremea aceea a venit Iisus în sinagoga iudeilor. Și iată era acolo un om având mâna uscată. Și L-au întrebat, zicând: Se cuvine, oare, a vindeca în zi de sâmbătă? Ca să-L învinuiască. Iar El le-a zis: Cine va fi între voi omul care va avea o oaie și, de va cădea ea sâmbăta în groapă, nu o va apuca și o va scoate? Dar cu cât se deosebește omul de oaie! De aceea se cade a face bine sâmbăta. Atunci i-a zis omului: Întinde mâna ta. El a întins-o și s-a făcut sănătoasă ca și cealaltă. (Matei 12, 9-13) (Luni în săptămâna a cincea după Rusalii)

Acest scurt fragment, din capitolul 12 de la Matei, reprezintă continuarea citirii din vinerea precedentă. Domnul îi scandalizase pe cei din gruparea fariseilor, aceștia acuzându-L că a încălcat sabatul. Trecuse printr-un lan de grâu și împreună cu ucenicii a început să rupă spice și să mănânce boabele de grâu din ele.

Ce încălca de fapt Domnul Iisus? O poruncă din Decalog, care se referă la faptul că omul trebuie să cinstească ziua sâmbetei ca pe ziua odihnei fiindcă până și Dumnezeu a făcut lumea în șase zile, iar în a șaptea s-a odihnit. Pornind de la aceasta, doar puține lucruri clarificate de Legea lui Moise erau posibile sâmbăta. Tradiția ulterioară, consemnată în Talmud, admitea parcurgerea a 1000 de pași, de acasă până la sinagogă și înapoi. Nu erau admise însă alte treburi casnice precum preparatul mâncării, spălatul, lucrul zilnic, nici măcar aprinderea focului, nu neapărat pentru încălzirea mâncării, ci și a casei. De aici, lucrurile mergeau mai departe până la interdicția de a se aprinde fie chiar și o lumânare pentru a face lumină în casă. Exista și interdicția de a ajuta pe cineva printr-o acțiune ce presupunea efort, fiindcă astfel se încalcă legea odihnei. Eventual lumânarea se putea aprinde înainte să înceapă sabatul, la fel focul din sobă. Dacă s-ar prelungi în zilele noastre această regulă, atunci e posibil iluminatul casei dacă sursele de lumină au rămas aprinse încă de vineri, la fel și apa de la chiuvetă, televizorul și mașina de spălat. Această situație e acceptabilă, dacă nu se va apăsa pe un buton în ziua interzisă.

În cele cinci versete ale pericopei rânduite a se citi luni în săptămâna a cincea după Rusalii se continuă firul narativ mateian cu intrarea lui Iisus în sinagogă. Acolo a vindecat un om cu mâna uscată, iar mai târziu a săvârșit alte vindecări. În sinagogă Domnul văzuse pe cel betegit de una dintre mâini și voia să îl vindece numaidecât. Însă cei prezenți la serviciul religios L-au întrebat iscoditor, tot la fel de repede, dacă se cade să vindece sâmbăta. Iar Iisus le-a răspuns printr-un exemplu la îndemâna lor, fiindcă aceia erau probabil păstori sau aveau oi pe lângă casă: „Cine va fi între voi omul care va avea o oaie şi, de va cădea ea sâmbăta în groapă, nu o va apuca şi o va scoate?”. La acest exemplu cât se poate de simplu nu se putea răspunde că oaia ar trebui lăsată să moară în groapă. Altădată, când a vindecat pe femeia gârbovă de optsprezece ani și a fost criticat în același mod, a răspuns că oricine își dezleagă boul sau asinul de la iesle și le duce să bea apă, nu lasă animalele însetate fiindcă e sabat (Luca 13, 15). Dar în acest caz, încheie Domnul: „Cu cât se deosebeşte omul de oaie! De aceea se cade a face bine sâmbăta”. Atunci i-a zis omului: „Întinde mâna ta. El a întins-o şi s-a făcut sănătoasă ca şi cealaltă”. Continuarea Evangheliei, care se va citi în ziua următoare, povestește cum fariseii au început să se sfătuiască să Îl ucidă.

Scurta pericopă este foarte actuală pentru noi azi și îndeosebi pentru cei care respectă regulile creștinești ca la carte, fiind foarte siguri că împlinesc un lucru bun. Desigur, respectarea duminicii prin nemuncă e un lucru bun. În anii ’30-’40 ai secolului trecut, când părintele Iosif Trifa și Oastea Domnului au promovat un discurs împotriva celor care munceau în ziua de duminică. Atunci mulți nu respectau sărbătoarea în niciun fel și își găseau de muncă, poate chiar mai mult ca în alte zile, în acest răgaz. Propovăduirea lor a dat multă roadă. Însă porunca sau mai bine zis rânduiala de a nu munci duminica are un sens bine definit. Duminica nu e zi de odihnă, adică de a sta pur și simplu degeaba. E repaus de la munca de zi cu zi pentru a ne face timp să ne întâlnim cu Dumnezeu. Duminica nu e zi de ațipire în fața televizorului, ci de rugat. Este o falsă perspectivă aceea că fiind atât de ocupați peste săptămână, nu avem timp să ne rugăm, iar atunci duminica o folosim „ca să ne relaxăm”. Duminica nu e nici o zi absurdă în care nu am avea voie să ne spălăm, așa că rămânem murdari și rău mirositori, chinuindu-i pe ceilalți, ci dimpotrivă, e prilej să ne gătim pentru ei. Duminica nu e o zi în care, dacă primim oaspeți, îi întâmpinăm cu masa goală ori cu mâncarea rece sau cu resturile de ieri fiindcă ne-ar fi interzis să gătim.

Duminica este ziua în care ospătăm și suntem ospătați de alții, dar nu pentru excesul de mâncare și băutură, ci pentru a lăuda pe Dumnezeu care ne-a dat toate. Urmând pe Dumnezeu duminica și nu numai, e zi în care facem bine celui aflat în nevoie. Însă dacă facem milostenie, trebuie să vedem dacă acela care se află înaintea noastră se aseamănă omului cu mâna uscată, adică are o nevoie reală sau doar imaginară. Astfel, milostenia e bine să fie făcută către cei care chiar au nevoie și nu pentru a încuraja lenea. Duminica e ziua în care ne amintim de Învierea lui Hristos și de faptul că această zi a fost făcută pentru noi, ca să ne bucurăm și nu invers, noi am fi fost făcuți pentru duminică. Sărbătoarea se respectă urmând faptele Celui pe Care Îl sărbătorim, adică urmând pe Iisus Care a făcut bine în ziua odihnei.