După 1989, când regimul comunist a încetat opresiunea asupra Bisericii, prima grijă a Sfântului Sinod a fost redeschiderea nenumăratelor schituri şi mănăstiri închise sau distruse de regimul comunist.

Printre aşezămintele monahale reînviate în acei ani s-a numărat şi Mănăstirea Bujoreni, iar în anul 1993 aşezământul, a cărui istorie se pierde în negura vremurilor până în timpul lui Ştefan cel Mare şi Alexandru cel Bun, a fost redeschis ca mănăstire de monahi. Stareţ a fost numit atunci părintele protosinghel Luchian, care va păstori obştea până în anul 2002, timp în care se va ocupa cu destoinicie atât de sporirea vieţii monahale, cât şi de amenajarea sfântului lăcaş, peste care anii lungi ai nepăsării din timpul comunismului lăsaseră urme adânci.

În anul 2002, monahul Euharist Micu, absolvent al Academiei de Studii Economice din Bucureşti, este hirotonit ieromonah şi numit stareţ al mănăstirii. De atunci, eforturile de conservare şi îmbogăţire a aşezământului monument istoric au sporit, Mănăstirea Bujoreni fiind, astăzi, cea mai mare mănăstire de călugări şi una dintre cele mai frumoase aşezări monahale din Episcopia Huşilor.

Mănăstirea ce-ţi încântă ochii şi sufletul

De cum păşeşti pe sub bolta clopotniţei Mănăstirii Bujoreni, cu arcele largi, frumos conturate, privirea îţi este captivată de silueta bustului de bronz al lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, ocrotitor al Moldovei, amplasat pe un soclu înalt de piatră, în apropierea intrării în sfânta biserică.

În dreapta clopotniţei se află corpul de chilii pentru călugări, cu un cerdac larg, deschis pe o latură şi pe cealaltă, frânt din loc în loc de arcade albe, medievale.

În locul chiliilor de altădată, pe latura dinspre soare răsare, a fost zidită de curând o trapeză încăpătoare, cuprinzând bucătaria şi două săli de mese cu mobilier de stejar. Peste toate aceste edificii tronează biserica mănăstirii, ridicată la 1840 din osârdia ieromonahului Ioanichie Konachi, într-o linie arhitectonică caracteristică artei bizantine şi răspândită în Athos, Serbia, Ţara Românească şi Moldova.

Alături de silueta impunătoare a sfintei biserici se află construcţia din lemn şi sticlă a agheazmatarului în care se săvârşeşte Sfânta Liturghie din ziua praznicului, de Izvorul Tămăduirii, precum şi alte slujbe sfinte de peste an.

De jur-împrejur, jardiniere încărcate cu muşcate şi nenumărate ghivece cu flori împodobesc clădirea ca în vreme de sărbătoare, de primăvara devreme şi până toamna târziu, încântând ochii şi sufletul.

În prezent, în incinta mănăstirii se mai află în lucru o nouă biserică, un muzeu, o sală de conferinţe şi un atelier de icoane. „Noua biserică a fost absolut necesară, datorită creşterii numărului de credincioşi care calcă pragul aceastei mănăstiri binecuvântate. În ceea ce priveşte muzeul, acolo vor fi expuse diverse vestigii arheologice, descoperite în timpul lucrărilor de restaurare a vechiului edificiu monahal sau în împrejurimi, piese etnografice şi vechi obiecte de cult, care s-au mai păstrat de la schitul şi biserica Magaru de altădată. De asemenea, au mai fost amenajate un lumânărar şi o casă praznicală şi avem în plan construirea unui pangar“, explică părintele stareţ, protos. Euharist Micu.

Un lăcaş slujit cu multă trudă

Nici sectorul gospodăresc nu este trecut cu vederea la Mănăstirea Bujoreni. Retrase discret de ochiul vizitatorului se află grajdurile pentru vite, coteţele pentru păsări şi stupii ce sunt rânduiţi la soare, pe lângă gardul grădinii. De asemenea, la intrarea în poiană, pe coasta dealului din dreapta mănăstirii, a luat fiinţă o livadă de meri, de vişini şi de cireşi, iar mai în deal sunt rânduite straturile grădinii de legume.

„Fiecărei palme de pământ din jurul mănăstirii i s-a dat utilitatea pentru care a fost menită de Cel de Sus, de a hrăni pe truditorii ei. Dar preocuparea primordială a obştii de călugări a Mănăstirii Bujoreni a fost, este şi va fi îngrijirea sufletului, de a purta pe mai departe spiritul credinţei şi jertfa întru Hristos, precum s-au nevoit atâtea generaţii de călugări care au vieţuit, de-a lungul veacurilor, pe aceste pământuri pline de istorie“, spune părintele stareţ.

Icoana făcătoare de minuni de la Bujoreni

Înaintea iconostasului, la loc de cinste, se află podoaba cea mai de preţ a sfântului lăcaş, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, descoperită în chip minunat, cu peste 400 de ani în urmă, în scorbura unui stejar ce se afla pe locul unde s-a ridicat mai apoi biserica. Prin purtarea de grijă a Preasfinţitului Corneliu, Episcopul Huşilor, în anul 2010, icoana a fost restaurată la Mănăstirea Suceviţa, redobândind astfel frumuseţea şi strălucirea cea dintâi.

De asemenea, deasupra naosului atârnă un candelabru aurit uriaş, adus, cu eforturile credincioşilor, de la Muntele Athos, pe care sunt pictaţi o serie de voievozi români: Ştefan cel Mare, Ieremia Movilă, Miron Barnovschi, Vasile Lupu, Mihai Viteazul sau Vlad Ţepeş.

(Bogdan Cronț)