Mănăstirea Dintr-un Lemn, cu hramul „Nașterea Maicii Domnului“ este situată la aproximativ 25 km sud de municipiul Râmnicu Vâlcea și la 12 km nord de Băbeni, pe valea Otăsăului, în comuna Frâncești, județul Vâlcea. 

Conform unei vechi tradiții locale, așezământul monahal ar fi fost înființat în primele decenii ale secolului al XVI-lea, folosind materialul provenit dintr-un singur stejar. Biserica a fost ridicată în cinstea Icoanei Maicii Domnului, care se păstrează și astăzi în biserica de piatră a mănăstirii. De asemenea, tradiția dă numele așezământului „Dintr-un Lemn”.

Cea mai veche mărturie despre mănăstire a fost consemnată în scris de diaconul Paul de Alep, care l-a însoțit pe Patriarhul Macarie al Antiohiei în călătoriile acestuia prin Țările Românești între anii 1653-1658. El susține că un călugar ar fi găsit o icoană a Maicii Domnului în scorbura unui stejar secular. În acel moment el ar fi auzit o voce ce l-ar fi îndemnat să zidească o mănăstire din trunchiul acelui copac. 

Mitropolitul Ungrovlahiei, Neofit Cretanul, cercetând mănăstirea la 29 iulie 1745 scria: „Un cioban cu numele Radu, în timpul lui Alexandru Vodă (1568-1577), a visat Icona Maicii Domnului despre care amintește Paul de Alep și, tăind stejarul în care a fost găsită icoana, a facut din lemnul lui o bisericuță, numită din această pricină Dintr-un Lemn“. Cam același lucru îl afirmă în 1842 și poetul Grigore Alexandrescu. Existența stejarilor seculari, precum și a icoanei, se constituie astăzi în probe de necontestat pentru adevărurile consacrate în legendă. 

Construită chiar pe locul stejarului purtător de icoană, după toate probabilitățile pe la mijlocul secolului al XVI-lea, bisericuța din lemn este lucrată din bârne groase, încheiate în coadă de rândunică. Are o formă dreptunghiulară, cu absida altarului decroșată, cu o lungime totală de 13 m, lățime de 5,50 m și o înălțime de aproximativ 4 m. Este înconjurată la exterior de un brâu în torsadă, săpat in grosimea lemnului, cu un pridvor deschis, fără turlă. Iconostasul, sculptat în lemn de tei, în 1814, este o veritabilă operă de artă ca și multe din icoanele de lemn ce împodobesc bisericuța în interior. 

Icoana Maicii Domnului de care este legată existența acestui sfânt așezământ monahal, este păstrată cu multă venerație în biserica mare. Ea are dimensiuni impresionante, fiind înaltă de 1,50 m și lată de 1,10 m. În anul 1929, Andrei Grabar de la Universitatea din Strasbourg a vizitat mănăstirea și, studiind icoana, a identificat-o ca fiind pictată în secolul IV la mănăstirea Theothokos din Grecia, după un model care se spune că ar fi aparținut Apostolului Luca, cel care a pictat-o pentru prima dată pe Fecioara Maria. Conform tradiției, în lume se mai păstrează trei exemplare asemenea celei de la Dintr-un Lemn. Profesorul I.D. Ștefănescu afirma însă că icoana a fost zugravită abia în a doua jumătate a secolului al XVI-lea. Conform lui A. M. Muzicescu icoana ar fi lucrată înainte de 1453, la Bizanț sau la Muntele Athos, folosindu-se un model mai vechi. Cea din urmă ipoteză este și cea mai plauzibilă, dar modul în care icoana a ajuns la noi rămâne necunoscut. 

Începuturile Mănăstirii Dintr-un Lemn sunt legate, așa cum am văzut, de unele tradiții sau legende care conservă fără îndoială o parte din adevăr. Primul document în care apare numele așezământului monahal de aici poartă data de 20 aprilie 1635. Într-o altă mărturie scrisă la 27 noiembrie 1640, Matei Basarab spune că a zidit mănăstirea „de isnoavă de“ntemei“. El o înșiră printre mănăstirile pe care le-a întemeiat. Pisania bisericii de zid, aflată deasupra intrării principale, care datează din anul 1715, scrisă la porunca lui Ștefan Cantacuzino (1714-1716), confirmă cele aflate din documentul din 1640 și anume: faptul că biserica de zid a fost construită de Matei Basarab. De fapt și pomelnicul mănăstirii, scris de Dionisie, Eclesiarhul Mitropoliei de București la anul 1804, după cel din 1715, la fila numărul 6 îl atestă ca ctitor pe Matei Basarab. Tot cu Matei Basarab începe și pomelnicul din 1845 scris de Gheorghe Gherontie de la Hurezi, document în original, aflat în colecția mănăstirii. 

Cu toate acestea, Paul de Alep, care vizitează mănăstirea, după cum am consemnat mai sus, în decursul anilor 1653-1658, deci la aproximativ 20 de ani de la întemeierea bisericii de piatră, adaugă la cele consemnate de tradiția locală și de documentele scrise până atunci că mănăstirea este ctitoria unui mare spătar și boier contemporan cu Matei Basarab. La cele confirmate de Paul Alep și în baza unor documente mai recente, Radu Crețeanu afimă că „autorul celei de a doua etape constructive a mănăstirii Dintr-un Lemn, a complexului edificiilor din piatră din care face parte și biserica din zid, nu poate fi altul decât însuși Preda Brâncoveanu, fost mare spătar și mare culcer, mare vornic, viitor ban“. 

Faptul că unele documente îl atestă pe Matei Basarab ca fiind ctitorul bisericii de piatră, iar altele pe Preda Brâncoveanu, nu trebuie să deruteze pe cercetător. Este posibil ca la această construcție să participe atât domnitorul, cât și ruda sa, marele boier Preda Brâncoveanu. Acest fapt e confirmat de tabloul ctitorilor din pronaosul bisericii din piatră. 

Biserica de azi prezintă în linii generale arhitectura lui Matei Basarab. Din punct de vedere arhitectonic biserica de zid este în plan triconc, cu altar octogonal, iar pronaosul se termină cu un pridvor pe stâlpi. 

Pe lângă icoana Sfintei Fecioare, de care este legat trecutul mănăstirii, se păstrează cele două policandre de la Șerban Cantacuzino și doamna Marica Brâncoveanu, cele trei icoane mari împărătești, precum și alte 36 de icoane mai mici zugrăvite în anii 1833-1840 de Gheorghe Gherontie de la Hurezi. 

În 1715 Ștefan Cantacuzino restaurează în întregime clopotnița mânăstirii, situată la intrarea în incinta principală și Casa Domnească. 

După restaurarea din 1938-1940, făcută de Ministerul Aerului și Marinei, acest ansamblu monahal a devenit în mod simbolic altar de închinare pentru aviatori și marinari.