Drum ce şerpuieşte printre nuanţe diferite de verde. E atâta verde şi sunt atâtea turle ştefaniene de biserici pe valea Trotuşului, încât sufletul şi mintea şi-ar găsi o clipă de tihnă, chiar și în cele mai încordate momente. Însă tihna se risipește precum negura muntelui ce-ţi stă în faţă pieptiș, când te apropii de pasul Ghimeşului. Începe parcă o altă lume, o lume cu plăcuţe bilingve şi cu suflete sfâşiate. O fostă graniţă, dar şi o actuală graniţă nevăzută – însă foarte prezentă în viaţa de zi cu zi a locuitorilor din pasul Ghimeş. O „graniţă”, până la urmă, între oamenii aceleiaşi ţări.

Despre situaţia puţinilor români din judeţele din centrul ţării noastre, Covasna şi Harghita, s-a scris şi s-a vorbit destul de mult în ultimii ani. Trecând peste conflictele politice şi acţiunile agitatorilor demagogi, viaţa curge în linişte, mai ales în mediul rural. Spre surprinderea multora, la nivel local, românii şi maghiarii se ajută reciproc. Există o comunicare ca de la vecin la vecin, chiar dacă se împărtăşesc credinţe şi limbi diferite. Însă, la nivel oficial, lucrurile stau altfel… Se observă de cum treci fosta graniţă. În state cu români ortodocşi trăitori, chiar dacă mulţi poartă nume maghiare, nu vezi nicio biserică ortodoxă. Un strop de amărăciune te cuprinde…

Muntele te priveşte în faţă. Dacă vrei să treci dincolo de negură, trebuie să-l înfrunţi. Ca orice înfruntare, presupune un efort. Dar nu eşti singur, pentru că la temelia muntelui străluceşte o Cruce. Una românească.  

O vatră monahală şi un stareţ martir

Pe drumul național 12 A, la 24 de kilometri de Miercurea Ciuc şi 58 de kilometri de Comănești, în trecătoarea Ghimeşului din judeţul Harghita, pâlpâie româneşte candela Mănăstirii Făgeţel. Speranța revine şi parcă ai vrea să poposeşti, să laşi muntele pe mai târziu. De ce? Pentru că sufletul ţi se odihneşte aici. Nimic nu este impunător. O icoană a situaţiei românilor din Covasna şi Harghita – o Ortodoxie simplă, mărturisitoare şi un pic răstignită.

Aşa este şi la Făgeţel. Clopotniţa te face aproape să pleci capul. Este mică, dar are un steag românesc mare.

Biserica? De câţiva coţi şi-o palmă… Candele nu sunt stinse  niciodată. Te surprinde faptul că Făgeţel nu este o mănăstire nouă, ci este continuatoarea unei adevărate tradiţii monastice. Firul a fost reîmpletit, istoria purtându-ne până în anul 1901, când  o familie boierească a ctitorit micuţa biserică.

Până astăzi, părinţii o pomenesc la dumnezeiasca Liturghie pe văduva Rozalia. Şi mai pomenesc un nume – părintele Dionisie. După odiosul Dictat de la Viena şi alungarea monahilor ortodocşi de sub muntele Harghitei, un călugăr a avut curajul să se întoarcă şi să salveze bisericuţa, dar şi credinţa puţinilor români care au rămas dincolo de graniţă. Moldovean din părţile Podurilor, călugărit în lavra Bogdanei, părintele Dionisie a reaprins candela Ortodoxiei şi a românismului în pasul Ghimeşului.

Chiar dacă perioada hortistă s-a încheiat încă din anul 1944, ura de multe ori nejustificată a mai făcut încă multe victime şi după momentul abolirii. Informaţii foarte multe nu avem, însă bătrânii români din Lunca de Sus vorbesc despre spânzurarea părintelui între doi brazi, în anul 1951. Cel mai probabil a fost omorât, aşa cum ştiu sătenii, de către un vecin de hotar, de altă credinţă şi de altă limbă.

Astăzi, pe monahul Dionisie Şova îl găsim la Făgeţel. Îl găsim pictat cu crucea şi steagul românesc în mână, binecuvântând într-o frescă trupele române care trecuseră prin pasul Ghimeş, luptând pentru eliberarea Ardealului. Un sfânt martir? Încă nu ştim. Poate curgerea timpului şi mila lui Dumnezeu o va confirma.

O istorie reîmpletită

Moarte părintelui Dionisie Şova a adus după sine negura muntelui, dar şi a istoriei, peste Făgeţel. Şi nu doar peste bisericuţă, ci şi peste puţinii români din pasul Ghimeş. Nu întâmplător e faptul că hramul aşezării este închinat Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul.

Cu toate acestea, candela nu s-a stins. A fost reaprinsă chiar în plină perioadă comunistă şi atee. În anul 1985, bisericuţa  fost preluată de către parohia Făgețel, iar preotul satului slujea aici la principalele sărbători creştine. Se pare însă că Dumnezeu a dorit mai mult pentru Făgeţel. Anul 1994 a adus cu sine înfiinţarea Episcopiei Ortodoxe Române a Covasnei și Harghitei. La doar un an, trei tineri monahi au sosit la bisericuța de sub munte. A fost  reînviată viața monahală. De atunci până astăzi, Liturghia nu a încetat. Ba chiar a şi rodit. În prezent te întâmpină o adevărată mănăstire, cu biserică mică, dar și cu o biserică mai mare, care se află în faza picturii, cu chilii şi trapeză pictate, cu altar de vară şi cu multă deschidere şi dragoste.

Tihnă la Făgeţel. O candelă ce pâlpâie româneşte într-un colţ de ţară în care vorba românească se răreşte. După liniștea de la Făgeţel şi gura de Ortodoxie şi românism, muntele trebuie luat din nou pieptiş… cu un alt suflu!

Vezi galerie FOTO - Mănăstirea Făgețel