Sfântul Ioan Gură de Aur ne învață , zicând: „Dă pântecelui cât trebuie să primească, dar nu cât cere”. Dumnezeu nu l-a creat pe om ca să mănânce, ci ca să-I aducă slavă Lui, iar alimentele le-a făcut pentru întreținerea vieții, pentru ca omul să mănânce atât cât să nu moară.

Conform Sfântului Grigorie Dialogul, lăcomia pântecelui se manifestă pe cinci coordonate: 1. Vremea; 2. Calitatea; 3. Cantitatea; 4. Felul de a mânca; 5. Grija.

În primul rând, pofta ne instigă să mâncăm înainte de ora obișnuită a mesei. În al doilea rând, ne îndeamnă să căutăm bucate cu gust cât mai bun, scumpe și vestite datorită proprietăților lor. Apoi, să dispunem la masă de o varietate cât mai largă de alimente, să mâncăm și să bem mai mult decât strictu necesar. În al patrulea rând ne împinge să mâncăm cu multă poftă, în viteză și fără sațiu. În fine, pofta ne instigă să acordăm o atenție deosebită modului de pregătire al mâncării, să o gătim cu meșteșug, după rețete cât mai rafinate.

„Lăcomia este o fățărnicie a pântecelui care, fiind umplut, strigă că se află în lipsă, iar după ce a mâncat până e gata să plesnească, declară că-i este foame. Lăcomia este aceea care dă naștere celor mai fantastice meniuri și care izvorăște gusturile cele mai rafinate”. (Sfântul Ioan Scărarul – Scara Raiului)

(Florin T. Roman, Idolii vremurilor noastre, Editura Evanghelismos, București, 2010, pp. 332-333)