În cântările sale harice, de Dumnezeu insuflate, Sfânta Biserică Îl numește pe Duhul Sfânt „Mângâietor”, „Mângâietor” Îl numește și pe Fiul lui Dumnezeu; Mângâietor este și Tatăl, Care în chip de nepătruns cu mintea Îl naște pe Fiul și în chip de nepătruns cu mintea Îl purcede pe Duhul Sfânt. Mângâietor este Duhul, Mângâietor este Fiul, Mângâietor este Tatăl. Dacă razele sunt lumină și foc, și soarele din care vin ele este lumină și foc.

Treime Sfântă, Dumnezeule, slavă Ție! Slavă Ție, Dumnezeule, Care ne-ai dăruit ființare, Care ne-ai dăruit mântuire, Care ne-ai dăruit nouă, celor din întunericul și din umbra morții, cunoașterea adevărului și mângâierea ce vine din suflarea asupra noastră a Duhului Tău Sfânt, Care împreună-lucrează cu Sfântul Tău Adevăr, Care este Cuvântul Tău! Cei ce au cunoscut și au primit Sfântul Adevăr au intrat sub înrâurirea, sub călăuzirea Sfântului Duh, sunt partea Domnului. În capul tuturor cunoștințelor și impresiilor care nu au drept cap Adevărul se află satana. Și urmează satanei îngerii lui; aceștia sunt partea lui; sorțul lor este împreună cu el. Țărână să mănânce în toate zilele vieții lor și pe pântecele lor să se târască (v. Facerea 3, 14); această hotărâre s-a pogorât asupra lor de la Judecătorul tuturor – Dumnezeu. Partea lor este înțelegerea trupească; îmbrăcămintea lor este învechirea lui Adam.

Sfântul Adevăr, Cuvântul lui Dumnezeu spune: „prin multe necazuri se cuvine nouă a intra în Împărăția lui Dumnezeu” (Fapte 14, 22). Necazurile sunt cu precădere partea vremurilor noastre, căreia nu i-a fost lăsată nici nevoința muceniciei, nici nevoința călugăriei. Partea noastră, a creștinilor vremurilor din urmă, este partea unor necazuri ce par neînsemnate, nimicnice. Cumpăna este la Dumnezeu! Înaintea Lui, în cumpăna Lui, orice necaz este nimicnic, orice necaz este de mică însemnătate, oricât de mare ar fi el, pentru că adumbrirea puterii și harului Său poate preface în cea mai mare desfătare cel mai mare necaz. Astfel, și un necaz mic are înaintea Lui însemnătate deplină, cu nimic mai prejos decât cea a unui necaz mare. Totul depinde de harul Său – iar El primește de la om cu milostivire orice necaz pe care omul îl întâmpină mulțumindu-I, supunându-I-se, slavoslovindu-L.

(Sfântul Ignatie Briancianinov, De la întristarea inimii la mângâierea lui Dumnezeu, Editura Sophia, 2012, pp. 71-72)