Mânia este o poftă de răzbunare și poate să fie rea și bună. Mânia bună este, când faci cuvenita izbândă, ca să îndrepți greșeala sau să păzești dreptatea. Și această mânie care este îndreptățită, nu numai că nu este păcat, dar și plată ai. Dar mai cu seamă, ai păcat atunci când ești dregător și ai datorie mare, să pedepsești greșalele, și nu să te mânii, precum zice dumnezeiescul Gură de Aur în Cuvântul al XI-lea, la Matei: „Cine nu se mânie cu pricină, după lege greșește, căci răzbunarea nesocotită, seamănă greșeli, hrănește nepăsarea și îndeamnă la rău, nu numai pe cei răi, dar și pe cei buni”. Mânia bună este când vei vedea pe cineva să greșească cu defăimarea sfintei Legi, și mâniindu-te asupra lui, să-l pedepsești; când lucrează sărbătoarea, să-l mustri; când își bate joc de Biserica Domnului, să-l bați, cum a făcut și însuși Stăpânul când a bătut cu biciul pe cei ce vindeau în biserică și altele ca acestea.

(Monahul Agapie Criteanu, Mântuirea păcătoșilor, Editura Egumenița, 2009, p. 98)