Nu socoti nimic drept ţintă a acestei vieţi în afară de mântuirea sufletului.

Orice alt ideal pe care oamenii îl scot la iveală într-o vreme oarecare ca ţintă nu este altceva decât un motiv în plus - dacă nu un mijloc pe faţă - pentru mântuirea sufletului.

Familia, societatea, patria, civilizaţia - nu sunt scopuri în ele însăşi. Toate acestea sunt numai motive şi, mai mult sau mai puţin, mijloace ale scopului de căpetenie, ale singurului scop: mântuirea sufletului.

Tot ceea ce clădeşte şi reclădeşte timpul nu este locuinţa ta veşnică, ci numai o jalnică ori bucuroasă aducere aminte despre aceasta.

Tot ce se numeşte fericire în această lume și ceea ce piere repede ca şi aurora dimineţii îţi aduc aminte de fericirea adevărată din lumea adevărată.

În această lume a umbrelor, numai sufletul corespunde unei realităţi, dar această realitate poate fi păstrată ori pierdută. La ce-i foloseşte omului să câştige toate împărăţiile umbrelor şi să piardă împărăția realității? Într-adevăr, nu-i ajută mai mult decât i-ar ajuta încălzirea la lună, sub apă fiind.

(Sfântul Nicolae Velimirovici, Învățături despre bine și rău, traducere de Pr. Teofil Petrescu, Editura Sophia, București, 2006, pp. 192-193)