Marea putere a rugăciunii și a ascultării

Cuvinte duhovnicești

Marea putere a rugăciunii și a ascultării

Noaptea privegheam opt ore stând în picioare, iar alte opt ore mă rugam în timpul zilei stând aproape tot timpul în picioare. Cum să te fac să înțelegi? Ce rugăciune! Ce contemplație! Cu adevărat era un Rai.

În duminici și la marile sărbători, Hristos dă har îndoit.

Îmi aduc aminte că atunci când viețuiam cu starețul meu în ascultare, lucram puține ore zilnic, numai câte erau necesare pentru câștigarea hranei zilnice. Dar în duminici și sărbători întotdeauna aveam nelucrare. Crede-mă că le așteptam cu atâta nerăbdare, încât ai fi zis că toate duminicile erau Paștile. Noaptea privegheam opt ore stând în picioare, iar alte opt ore mă rugam în timpul zilei stând aproape tot timpul în picioare. Cum să te fac să înțelegi? Ce rugăciune! Umilință! Ce contemplație! Cu adevărat era un Rai.

Îmi amintesc că într-o duminică am avut niște în­chinători la chilia noastră. Când aceștia au vrut să plece, starețul m-a strigat și mi-a spus:

– Părinte Haralambie, vei merge cu ei la Mănăsti­rea Sfântul Pavel ca să se închine.

Auzind acestea, m-am mâhnit, dar nu pentru că îmi era greu, ci pentru că mă gândeam că voi pierde o zi de rugăciune: „Ah, Gheronda, ce mi-ai făcut? Am pierdut ziua de duminică”.

Și fiindcă nimic nu-i scăpa starețului meu, îndată mi-a spus:

– Nu te necăji, părinte, căci astăzi vei avea o astfel de rugăciune, încât îți vei aminti de ea mulți ani. Într-adevăr, așa s-a întâmplat. Când am ajuns la Mănăstirea Sfântul Pavel, am fost găzduit la arhondaric. M-am încuiat înăuntru și m-am rugat cu lacrimi timp de patru ceasuri neîntrerupt. Atât de mult har am simțit în rugăciune și atât de mult s-a îndulcit sufletul meu de iubirea dumnezeiască, încât nu le pot descrie în cuvinte.

Din aceasta am învățat încă o lecție: cum că ascultarea este mai mare decât rugăciunea și că toate se dobândesc prin ascultare. Acum, când îndatoririle administrative, de multe ori duminica, mă împiedică să mă interiorizez, sufle­tul meu strigă dinlăuntru, protestează, însetează după Hristos mai mult decât cerbul însetat. Fie și pentru puțin timp, simt nevoia să mă ascund undeva pentru a-mi potoli setea sufletului.

(Monahul Iosif DionisiatulStarețul Haralambie – Dascălul rugăciunii minții, traducere și editare de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2005, pp. 211-212)