Maria Sturza de la Miclăușeni, o femeie remarcabilă
Maria Sturza, soția lui George, dovedește și un oarecare talent pentru arta cuvântului, dar mai ales pentru pictură. O capodoperă de acest gen o reprezintă Biblia scrisă și ilustrată de ea, între 1879-1882, din nefericire pierdută de Ecaterina în timpul evacuării din 1944.
Într-o notiță din 23 aprilie 1882, rămasă la Miclăușeni, (astăzi la Arhivele Piatra Neamț), Maria Sturza mărturisea: „Această carte la care am lucrat cu dragoste și cu evlavie trei ani de zile și care în acest timp a fost pentru mine o mângâiere în ceasuri de necaz și o dulce petrecere sufletească în vreme de bucurie, o dăruiesc astăzi iubitului meu soț, ca semn de cea mai adâncă iubire și gratitudine (...)”.
O altă realizare remarcabilă a Mariei în arta decorativă, cu inițiale ornate, chenare ornamentale și miniaturi viu colorate, în acuarele chinezești, o reprezintă albumul de poezii intitulat Floricele rătăcite. Cartea este dedicată tatălui ei, pe când acesta se afla la Londra. În 1889, Maria își publică la Roman prima ei cărțulie, intitulată Rugăciuni, care cuprindea 23 de rugăciuni, structurate ca poeme lirice, care transfigurează stări sufletești dramatice, sfâșieri lăuntrice, trăite cu sinceritate și intensitate.
Președintă a Societății Ortodoxe a Femeilor Române, filiala din județul Roman
În 1911 își va publica altă cărțulie, Meditații, care conține maxime, în majoritate cu caracter mistic și pesimist. De asemenea, în 1915 tipărește, tot la Roman, Evanghelia explicată copiilor, o povestire pe scurt a Noului Testament, iar în 1918 tipărește Cărticica de mângâiere.
A fost președintă a Societății Ortodoxe a Femeilor Române, filiala din județul Roman, și va face mereu gesturi de binefacere: crește patru copii orfani și-i întreține la școală și facultate, iar din 1923 ridică în Roman, pe cheltuiala ei și a fiicei sale, Liceul de fete, care le-a purtat numele Sturza – Cantacuzino.
Mormântul Mariei, sub streașina bisericii de la Miclăușeni
În dimineața zilei de 30 iunie 1937, Maria G. Sturza se va stinge din viață la Miclăușeni, la respectabila vârstă de 85 de ani. Mormântul ei se află lângă cel al lui George, rămas multă vreme fără cruce și fără vreun alt semn distinctiv.
Abia în primăvara anului 2007, obștea Mănăstirii Miclăușeni a refăcut mormântul, în semn de respect și prețuire. Se pare că s-a intenționat înmormântarea ei în același mormânt cu soțul ei, dar groapa nu a putut fi deschisă din pricina monumentului funerar din marmură, care este foarte greu. De aceea s-a recurs la soluția îngropării ei alături, înspre biserică.
