Sfânta Liturghie n-are asemănare în lumea aceasta. E ceva unic. Şi atunci zice Domnul Hristos: „Cel ce Mă mărturiseşte pe Mine înaintea oamenilor şi Eu îl voi mărturisi pe el înaintea Tatălui din ceruri, iar cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu mă voi lepăda de el înaintea Tatălui celui din ceruri”.

Lepădarea de Dumnezeu nu-i numai aceea, când zici că nu-L cunosc pe Dumnezeu, nu vreau să ştiu de Dumnezeu. Nu. Deoarece totdeauna când vrei să faci un lucru pe care nu-L vrea Dumnezeu, te lepezi de Dumnezeu. Deci, trebuie să mergi la sfânta biserică duminica şi tu nu mergi, te lepezi de Dumnezeu şi apoi te miri că îţi scade credinţa. Cum să nu-ţi scadă credinţa dacă tu faci fapte de necredinţă? Cum să zici că-L meriţi pe Domnul Hristos dacă tu faci lucruri pe care nu le vrea Domnul Hristos, iar cele pe care le vrea Domnul Hristos, nu le faci. Vreau să reţinem că avem trebuinţă de credinţa în Dumnezeu şi că, credinţa noastră trebuie să fie o credinţă mărturisitoare în toate laturile vieţii noastre. Oriunde ne prezentăm, noi să fim oameni credincioşi, oameni care să dovedim că avem credinţă în Mântuitorul nostru Iisus Hristos, credinţă-n Evanghelie, credinţă-n învăţătura Bisericii, credinţă-n rostul slujbelor… 

Aşa se mărturiseşte credinţa, cu viaţa, cu toate laturile vieţii. Întotdeauna, noi trebuie să ne arătăm înafară cum suntem înlăuntru, şi dacă suntem credincioşi trebuie să ne arătăm credinţa. Măsura credinţei este măsura vieţii. Cum ţi-e viaţa aşa ţi-e şi credinţa. E o vorbă românească. Zice că te spune faţa cum ţi-e viaţa. Apoi să ştiţi că mai ales viaţa pe care o duci îţi spune cum îţi e credinţa.

(Părintele Teofil Părăian, Lumini de gând, Editura Antim, 1997, pp. 292-293)