O altă unire nemijlocită între cele din afară şi cele din lăuntrul, sau mijlocia între ele, este unirea paradoxală între linişte ca stare lăuntrică şi mila faţă de cei din afară, sau între privirea la cei din afară şi atenţia la sine. Această unire umanizează orientarea spre interior şi dă curăţenie orientării spre cele din afară, umanizând-o şi pe aceasta. Mila nu e nici închidere în sine, nici împrăştiere în afară, ci le uneşte pe amândouă.

Umanizezi interiorul compătimind cu alţii. Varsanufie şi Ioan nu caută o mântuire de unul singur, ci mai presus de toate grija de mântuirea altora. Pentru acest echilibru se cere smerenie şi linişte şi trezvie în ocupaţii. Slava lui Dumnezeu se arată în mila Lui eficientă. Cine e mare, e milos. Dar cu cât e cineva mai milos, cu atât poate schimba mai mult pe oameni. Mila e puterea eficientă pe planul spiritual.

(Alexandru Prelipcean, Spiritualitate creștină și rigoare științifică: notele de subsol ale filocaliei românești, II, Editura Doxologia, 2013, pp. 39-40)