Minunea Maicii Domnului de la Bisericani cu bărbatul acuzat pe nedrept
Bărbatul plângea ca un copil în paraclis: „Ce mă fac eu, ce mă fac eu? Cum să las copiii fără tată?”. Te topeai de mila lui. Atunci i-am spus: „Roagă-te Maicii Domnului și te va scăpa”.
Părintele protosinghel Serafim Mihali, starețul Mănăstirii Bisericani, ne-a istorisit câteva minuni săvârșite la iconița Maicii Domnului, aflată spre închinare în paraclisul mănăstirii. Iată una dintre ele:
Cu mai puțin de doi ani în urmă, mai multe persoane fuseseră acuzate de o fraudă; se furaseră niște bani „cu acte”, era un dosar care se judeca de cinci-șase ani. Printre aceste persoane se număra și un tânăr familist, care avea doi copii mici. Cristian era numele său. În urma deciziei instanței de judecată, fiecare dintre cei acuzați urma să plătească o despăgubire de două miliarde de lei vechi și să fie privat de libertate pentru o anumită perioadă.
După cum îi mărturisise părintelui, Cristian lucrase cu dânșii, dar era nevinovat. A ajuns la Bisericani într-o dimineață. Plângea ca un copil în paraclis: „Ce mă fac eu, ce mă fac eu? Cum să las copiii fără tată?”. Te topeai de mila lui. Atunci i-am spus: „Roagă-te Maicii Domnului și te va scăpa”. I-am spus ce rugăciuni să facă – în principal Paraclisul Maicii Domnului și Acatistul Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului. Bietul om a venit după aceea și a plâns cu lacrimi de recunoștință, mulțumind lui Dumnezeu. Scăpase ca prin minune. O parte dintre colegi fuseseră condamnați la închisoare pentru trei ani, o altă parte urma să plătească despăgubirea, iar el și cu un alt coleg au scăpat.
O arătare recentă a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu la Mănăstirea Vatoped
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro