Într-o duminică, doamna Maria P., împreună cu soțul ei Konstantinos, au venit la Mănăstirea Sfântului Rafael din Ano Suli Marathona și, după ce au participat la Sfânta Liturghie, au venit în arhondaricul obștii, unde părinții și credincioși evlavioși discutau și schimbau păreri. Acolo, doamna Maria a povestit părinților următoarele:

„Pe Sfântul Rafael nu-l știam. Pentru prima oară am auzit de el în 1993, când soțul meu Kostas a suferit un infarct. Era într-o situație foarte rea când a ajuns la spital, dar într-un final a supraviețuit și și-a depășit toate problemele de sănătate. Atunci când se afla pe patul de spital și începea să-și revină, am văzut că alături de pat avea icoana Sfântului Rafael și atunci l-am cunoscut și eu pe sfântul. M-a impresionat mult faptul că nici un alt pat din salon nu avea icoane, ci doar acela al soțului meu. Și întrebând o prietenă de-a mea, mi-a spus că este un mare sfânt și mare tămăduitor. 

Între timp, au trecut anii. În anul 2009, soțului meu i-au apărut niște diverticuli la intestinul subțire. Un caz rar, pentru că de obicei diverticulii apar la intestinul gros. Era tratat, așadar, cu cortizon, din cauza acestei afecțiuni. Dintr-odată, pe 4 octombrie 2009, a leșinat, avea febră și alte simptome, fără să știm ce are. Era într-o situație foarte rea. Însă credea foarte mult în ajutorul lui Dumnezeu și al Maicii Domnului. Repeta fără oprire: Maica mea, Dumnezeul meu! Maica mea, Dumnezeul meu! 

L-am dus la spital. Doctorii, după ce l-au examinat, au spus că are gripa porcină (virusul H1N1). I-au dat antibiotic și ne-au trimis acasă. Am mers la alt spital unde medicii nu au găsit un diagnostic pentru boala de care soțul suferea. Am adus un doctor acasă la noi, însă nici acela nu a identificat problema. 

Soțul meu, însă, suferea foarte tare. Mai pe urmă, după ce a făcut diverse examinări, tomografie și altele, doctorii au văzut că avea intestinul perforat din cauza cortizonului pe care-l luase pentru afecțiunea lui. Până să-l opereze, se făcuse deja 14 decembrie.

Soțul meu ajunsese într-o situație jalnică, încât unii spuneau că era într-un stadiu terminal. Nu mai speram să se mai trezească, deoarece operația se făcuse cu anestezie generală. Și totuși, a rezistat. Îmi amintesc o asistentă care a venit cu bucurie și mi-a zis:

‒ Își mișcă picioarele, își revine!

Soțul meu îl avea pe Sfântul Rafael alături de el, dar pe atunci nu înțelegeam nimic. Peste o săptămână, i s-a desfăcut rana. A suferit o hernie incizională. Pentru a doua oară, a fost operat. Cu anestezie locală de această dată, pentru că organismul nu mai rezista unei alte anestezii generale. În ciuda tuturor avertismentelor medicilor, a rezistat și de această dată. Însă era foarte slab. Pierduse 17 kilograme. Mânca cu forța, sau prin perfuzie și sondă. Avea febră și diverse alte simptome. Doctorii spuneau să meargă acasă, pentru a i se ridica moralul și pentru a mânca mai mult. Astfel, cu ajutorul a patru oameni, l-am adus în dormitorul lui.

Acasă, a prins puțină putere, dar a continuat să aibă probleme serioase. Înainte de lăsatul secului, am avut două vise, în două seri succesive. În primul vis am văzut că mă aflam cu soțul meu într-o mică corabie și pluteam pe mare, și, dintr-odată, am ajuns pe uscat și ne aflam pe o pantă, necunoscută mie, ce avea o mică biserică. Îmi spun atunci în sinea mea:

‒ Ce este acest loc și cum de ne aflăm aici?

Atunci m-am trezit. Mi s-a întipărit, însă, acel vis în memorie și mă întrebam ce poate însemna. În noaptea următoare, am avut un alt vis. A venit o femeie și mi-a dat mulți cartofi și îmi spune:

‒ Luați cartofii aceștia să-i mâncați!

Când am întrebat-o cine este, mi-a spus că este vecina ce locuiește acolo mai sus (și mi-a arătat către Mănăstirea Maicii Domnului), Maria a Evviei. M-am trezit și am înțeles că era Maica Domnului Grabnic Ascultătoarea, a cărei icoană o avem aproape, în Eretria Evviei, și că ne va ajuta. Primul vis, însă, nu puteam încă să-l deslușesc.

După două-trei zile de când avusesem acele vise, situația soțului meu s-a înrăutățit. A făcut febră mare. Era iarăși într-o situație critică și am hotărât să meargă iarăși la spital. L-am dus la spitalul Laiko. Acolo, i-au făcut examinări și au hotărât că trebuie să fie operat iarăși.

‒ Nu vă ascund faptul că trebuie să-l deschidem (n.r. ‒ să-l operăm) din nou, mi-a spus doctorul.

Deoarece starea lui de sănătate era foarte agravată, nici un doctor nu îndrăznea să-și ia răspunderea de a-l opera.

Într-una dintre zile, într-un pat alăturat se afla un domn cu care am început să discut. Îi spun:

‒ Ianni, de unde ești?

‒ Din Mitilini.

‒ Acolo îl aveți pe Sfântul Rafael. Ai mers la mănăstirea lui?

‒ Desigur. În fiecare an merg, răspunde acela.

‒ Eu cred foarte tare în Sfântul Rafael, îi spun, și în momentul acela intră în salon un rasofor și îmi dă un calendar de buzunar.

Îl privesc și ce să văd: era un calendar al comunității Sfântului Rafael de la Ano Suli Marathonos! Am rămas mută de uimire. Exact în momentul când am spus că eu cred tare în Sfântul Rafael, a intrat înăuntru părintele acesta, pe care-l vedeam pentru prima oară, și mi-a dat calendarul Sfântului Rafael!

Toți am fost impresionați. Am înțeles că nu era în nici un caz o întâmplare acest lucru, ci că era, clar, vorba de o minune. Sfântul ne arătase ocrotirea lui și preocuparea lui pentru noi. Am hotărât, când se va face bine soțul meu, să mergem să ne închinăm Sfântului Rafail. Din acea zi, soțul meu a început să se simtă mai bine. Ne-a și spus limpede:

‒ Sunt bine!

Însă doctorul ne-a comunicat să nu credem ceea ce spune, pentru că rezultatele examinărilor lui indică faptul că este nevoie de operație.

Zilele treceau, iar examinările începeau să arate semne de îmbunătățire. Într-un final, intervenția chirurgicală nu s-a mai petrecut. Sunt convinsă că a fost o minune, prin mijlocirea Maicii Domnului și a Sfântului Rafael. În mai se făcuse aproape bine soțul meu și am venit pentru prima oară la Ano Suli, să ne închinăm Sfântului Rafael și să-i mulțumim. Când am ajuns și am văzut panta și bisericuța Sfântului Rafael și când în continuare am văzut în depărtare marea, așa cum se vede de aici, am realizat cu surprindere că acesta este locul în care am visat că am fost cu soțul meu!

Pe 14 decembrie 2010, când s-a împlinit exact un an de la ziua în care a fost operat pentru prima oară soțul meu, Sfântul Rafael ne-a făcut simțită încă o dată prezența lui, arătându-ne că își aduce aminte de noi și ne protejează. Să fie binecuvântat și slăvit numele lui totdeauna!

Îi mulțumim foarte mult Sfântului Rafael pentru toate!”