Cel ce are dragoste niciodată ceva lui nu-şi agoniseşte, nu zice că are ceva al său, ci toate câte are, de-obşte la toţi le pune înainte. Cel ce are dragoste străin nu socoteşte pe nimeni, ci pe toţi ai săi îi face. Cel ce are dragoste nu se întărâtă, nu se trufeşte, nu se aprinde spre mânie, nu se bucură de nedreptate, cu minciuni nu se îndeletniceşte, vrăjmaş pe nimeni nu socoteşte, fară numai pe diavol. Cel ce are dragoste toate le suferă, se milostiveşte, îndelung rabdă.

Deci, fericit este cel ce a câştigat dragostea şi împreună cu dânsa s-a dus către Dumnezeu, că El, ce este al Său cunoscând, în sânurile Sale îl va primi. Că împreună petrecător cu îngerii va fi şi împreună cu Hristos va împărăţi. Că prin ea, şi Dumnezeu Cuvântul pe pământ a venit (I Ioan 4, 11). Prin ea, şi raiul ni s-a deschis şi suire la cer tuturor s-a arătat. Vrăjmaşi fiind noi lui Dumnezeu, printr-însa ne-am împăcat. Deci, după cuviinţă, am zis: „Că Dumnezeu este dragoste şi cel ce petrece întru dragoste, întru Dumnezeu petrece ”.

 

(Sfântul Efrem Sirul, Cuvinte și învățături vol. 1, Editura Bunavestire, Bacău, 1997, p. 73)