A început postul închinat Adormirii Maicii Domnului care ne aduce aminte de virtuţile Sfintei Fecioare pe care trebuie și noi cu trudă să ni le însușim, dar şi de postul pe care Născătoarea de Dumnezeu l-a ţinut înainte de mutarea ei din această viaţă. O sărbătoare dragă și aproape de sufetul oricărui român. De altfel, foarte multe biserici mănăstirești și de enorie au hramul închinat acestei preaslăvite sărbători. Așadar vreme de trezvie duhovnicească, de intensificare a rugăciunilor către Împărăteasa Cerurilor, a milei și dragostei creștine pentru semenii aflați în grele încercări, lipsuri și suferințe.

Monahii s-au înscris în mântuitoarea uzanță duhovnicească a postului lunii gustar, purtând și ei, ca și întreg poporul dreptcredincios, o cinstire deosebită Maicii Domnului. În tradiția monahală, mai ales din cea athonită, s-a constatat că în mănăstirea unde se află şi o icoană făcătoare de minuni a Prea Sfintei Născătoarei de Dumnezeu, dragostea şi preacinstirea de care aminteam se contopesc într-o tainică şi intensă legătură spirituală, prin care monahii îşi leagă viaţa şi mântuirea de „viaţa” icoanei din care Maica Preacurată le veghează drumul către Împărăţia Cerurilor.

Întărind această mântuitoare rânduială, la Mănăstirea Neamţ se întâmplă acelaşi lucru de mai bine de şase veacuri. Icoana Maicii Domnului, făcătoare de minuni, existentă astăzi în mănăstire, a fost dăruită de către Împăratul bizantin Ioan al VIII-lea Paleologul (1425-1448) la începutul domniei sale domnitorului Alexandru cel Bun al Moldovei, şi prin el Moldovei întregi. Iniţial fost aşezată în biserica Mirăuţi din Suceava, catedrala mitropolitană a vremii, apoi donată Mânăstirii Neamţ de către Ştefan, fiul lui Alexandru cel Bun, în timpul uneia din cele două domnii ale sale.

Sub mângâierile calde şi ocrotirea statornică a Născătoarei de Dumnezeu din icoana mult preţuită, cunoscută şi sub numele de Nemţeanca sau Închinătoarea,monahii din Neamţ şi-au dobândit limanul cel liniştit al pocăinţei, s-au rugat, au muncit, neuitând să dăruiască „celei plină de dar” cuvenita preacinstire.

Dragostea pentru Maica Domnului a fost reînsufleţită de Cuviosul Paisie Velicicovski, stareţul cu viaţă sfântă a marii lavre nemţene, care, venind din Sfântul Munte al Atonului împreună cu mulţi ucenici, a adus de acolo un nou suflu de credinţă şi simţire. Se ştie că  Sfântul Paisie, sporit duhovnicește în muntele Athos, a venit în Moldova în anul 1763. S-a stabilit mai întâi la Dragomirna apoi, pe 14 octombrie 1775, a venit la Mânăstirea Secu pentru ca, patru ani mai târziu, să primească împreună cu obştea sa, de la voievodul Constantin Moruzi, Mănăstirea Neamţ, al cărei stareţ a fost până la mutarea sa la cele veşnice, 15 noiembrie 1794. Cuviosul Paisie a făcut trei lucruri deosebite la Mănăstirea Neamţ: a înmulţit ceea ce a găsit în trăirea şi viaţa duhovnicească a călugărilor nemţeni; a agonisit ceea ce mai trebuia să adune şi anume manuscrise greceşti care trebuiau traduse în slavonă şi în română; a dăruit celor ce nu o aveau, spiritualitatea isihastă, plămădită, înmulţită în Sfântul Munte Athos şi intensificată aici, la Neamţ aşa cum făcuse la Dragomirna, dar și la Secu.

Evlavia Cuviosului Paisie şi a ucenicilor săi pentru Ocrotitoarea Mănăstirii Neamţ s-a  vădit și prin statornica preocupare  cu  care ei au tălmăcit din vechi hrisoave greceşti fie slujbe dedicate Maicii Domnului, fie scrieri închinate vieţii şi minunilor ei. Spre exemplu, monahul Alexa Zuferen – copist, a tradus din limba greacă, în anul 1785, lucrarea „Canon de rugăciune către Născătoarea de Dumnezeu la Pavecerniţa Mică”. 

Nu trebuie trecută cu vederea nici sensibilitatea ce izvorăşte din axioanele compuse de către călugării nemţeni şi psalmodiate în faţa icoanei făcătoare de minuni. Iată câteva exemple în acest sens: protopsaltul Iosif Moldoveanu, din Mănăstirea Neamţ (~1745-1830), Nichifor Kantuniari (~1750-1820), Visarion Protopsaltul, Duhovnicul (~1794-1844). Toţi aceştia au compus cântări deosebite pentru Împărăteasa Cerurilor, cântări care aşteaptă să fie redescoperite şi intonate cu aceeaşi aleasă simţire lăuntrică, insuflată odinioară de către cei ce le-au plămădit.

Tradiţia evlaviei deosebite a continuat la Neamţ şi după ce Cuviosul Paisie şi ucenicii săi s-au mutat la Domnul, manifestându-se nu doar cultic, ci și printr-o serie de tipărituri. Astfel, în anul 1924, în tiparniţa Mănăstirii Neamţ, a văzut lumina zilei o carte mult folositoare şi ziditoare de suflet, numită „Din minunile Maicii Domnului”, carte tipărită după un manuscris adus de la Schitul Românesc Prodromul din Sfântul Munte Athos. Titlul complet al cărţii este următorul: „Din minunile  cele mai presus de fire ale Prea Sfintei Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoarei şi Pururi Fecioarei Maria, care puţine sunt din cele nenumărate minuni ce s-au scris  de feluri de dascăli cu bune ştiinţe de sfintele scripturi, de Agapie şi alţii. Şi care tălmăcindu-se după limba veche grecească pe limba noastră românească, spre folosul sufletesc, la anul 1820 de Ieromonahul Rafail Protosinghelul”. Nouă ani mai târziu, în 1933, iscusitul librar al Mănăstirii Neamţ, monahul Gamaliil Păvăloiu, a alcătuit şi tipărit o altă carte dedicată Maicii Domnului, cu titlul „Viaţa Prea Sfintei Fecioare Maria, Născătoarea de Dumnezeu şi istoricul Sfintei Sale Icoane”. Nici talazurile vremurilor zbuciumate ale războaielor, nici  strâmtorarea regimului totalitar nu au izbutit  să stingă credinţa monahilor şi a credincioşilor faţă de Maica Domnului.  Cu aceeași nețărmurită dragoste se înalță rugăciuni și cântări închinate celei pline de har, dar se și tipăresc cărți ziditoare de suflet care adună în  strălucitoare buchete  minuni ale Maicii Domnului, veritabile licăriri ale iubirii nesfârșite de mamă, izvorâte din mila și îndurarea  Preacuratei Fecioare cu care ne veghează viața.

Aș vrea ca aceste rânduri să fie socotite și un îndemn la lectură. Citirea minunilor Maicii Domnului ne hrăneşte duhovnicește, ne întăreşte credinţa, ne luminează viaţa și ne îndeamnă să  ne amintim de minunile pe care Preamilostiva Maică  le-a săvârșit  și în viața fiecăruia dintre noi, făcându-nesă  înţelegem şi să simţim  mai  profund taina vieţii şi adormirii Născătoarei de Dumnezeu exprimată concentrat în troparul sărbătorii: „întru naştere fecioria ai păzit, întru adormire lumea nu ai părăsit de Dumnezeu Născătoare.”