Deşi obştea era lipsită acum de sfântul ei păstor, totuşi după această cuvioasă mutare la cele sfinte, din nou se săvârşiră minuni nenumărate, dintre care vom istorisi pe scurt doar câteva, astfel încât şi alţii să poată crede. După minunata adormire întru Domnul a cuviosului, el s-a arătat egumenului Lavrei, un oarecare frate plin de virtuţi, pe nume Eustratie. El suferea de o cumplită boală de rinichi. Având mari dureri, el urina cu sânge. Fusese tratat de către numeroşi medici, iar pe când sfântul încă trăia, acesta fusese trimis la Constantinopol, dar nu s-a folosit cu nimic nici acolo.

Prin urmare, el răbdă aceste chinuri timp de şapte ani. Apoi, într-o noapte, acesta îl văzu pe cuvios în vis. El îi dăduse lui Eustratie o ceaşcă în care se aflau petale de trandafiri. Sfântul îi porunci apoi să bea; şi în acest fel Eustratie se vindecă. Când egumenul văzu că urina îi era limpede, el îi anunţă pe toţi de minunea săvârşită.

Un alt monah avea un diavol cumplit care-l făcea să se poarte nesocotit. Pentru a i se împotrivi acestuia, el se duse la mormântul sfântului şi se unse cu ulei din candela aflată acolo. Zăpăcit de către diavol, monahul vomita sânge în care se aflau mici creaturi. Doar atunci scapă el de diavol, întorcându-se la chilie, bucurându-se şi dând slavă lui Dumnezeu.

Într-o bună zi, câţiva dintre fraţii mănăstirii s-au dus la Smirna pentru împlinirea unei misiuni. În oraş, ei s-au bucurat de ospitalitatea plină de bucurie întru Hristos Domnul din partea unui oarecare creştin. Monahii au observat faptul că soţia sa se ocupa cu pregătirea candelelor cu mare evlavie. Întrebând-o în legătură cu pricina unei astfel de evlavii, ea răspunse: „Eu, o, părinţilor, am o soră căsătorită care a avut o scurgere de sânge și a stat țintuită la pat... Într-o bună zi, un monah veni la ea acasă. Când a văzut-o cât era de întristată, acesta o mângâie. „Am sângele Sfântului Atanasie Athonitul pe o bucată din veche sa rasă”. Dacă o vei înmuia într-un pahar de apă şi vei bea această apă, vei afla ajutor”.

Bolnava, cu lacrimi în ochi, îi spuse monahului să i-o dea de îndată, întru numele Domnului. Gustând din această apă curăţitoare cu multă evlavie şi credinţă, în numele sfântului, ea se tămădui de îndată. Datorită acestei minuni de negrăit, femeia spuse că împlinea această slujire ca pe o jertfă de mulţumire adusă sfântului şi ca o rugăciune adusă lui Dumnezeu pentru iertarea păcatelor ei, prin mijlocirile sfântului.

Un oarecare tânăr suferea din pricina a două mari necazuri: lepră şi sărăcie lucie. Pe lângă toate acestea, el era detestat de toţi cei ce erau neomenoşi şi nemiloşi. Prin urmare, nenorocitul se află în primejdia de a muri de foame. Auzind de marile minuni ale Sfântului Atanasie, acesta i-a dus degrabă la acel doctor care nu cerea nici o răsplată. El se închină la mormânt şi-l rugă pe sfânt, vărsând lacrimi amare şi suspinând, să-l tămăduiască. Aşadar, bietul lepros luă untdelemn din candelă şi cu credinţă, se unse cu el pe trup. De îndată îşi recăpăta sănătatea.

(Viețile celor care au zidit mănăstirile athonite, Editura Doxologia, p. 55-56)