Trebuie să înţelegem că în realitate omul nu moare, ci moartea este numai o trecere dintr-o viaţă în alta. Este o despărţire pentru o mică perioadă de timp. Precum atunci când cineva, să spunem, pleacă în străinătate pentru un an, cei ai lui se mâhnesc deoarece se vor despărţi de el vreme de un an, sau dacă va lipsi zece ani sunt cuprinşi de mâhnirea despărţirii de zece ani, tot astfel trebuie să vadă şi despărţirea de persoanele lor iubite prin moarte. Dacă moare cineva iar cei apropiaţi ai lui sunt în vârstă, să spună: „Ne vom întâlni după cincisprezece ani”. Iar de sunt tineri să spună: „Ne vom întâlni după cincizeci de ani”. Fireşte, îl doare pe fiecare moartea unei rude, dar este trebuinţă de înfruntare duhovnicească. Ce spune Sfântul Apostol Pavel? „Ca să nu vă întristaţi, ca ceilalţi care nu au nădejde”. De câte ori să-l fi văzut aici pe pământ? O dată pe lună? Să se gândească că acolo îl va vedea mereu, numai atunci se justifică să ne neli­niştim, când cel care pleacă nu a avut o viață bună. Dacă, de pildă, a fost nemilostiv, atunci dacă într-adevăr îl iubim şi vrem să-l întâlnim în cealaltă viață, trebuie să facem multă rugăciune pentru el.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Viața de familie, Editura Evanghelismos, București, 2003, p. 293)