Moaștele Sfintei Teodora, împărăteasa
Astăzi, moaştele Sfintei Teodora Împărăteasa sunt aşezate spre închinare în Catedrala Panaghia Spiliotissa din Corfu.
Sfânta Teodora s-a născut din părinţi străluciţi şi evlavioşi, care au crescut-o la Constantinopol. Teodora a fost împărăteasă, soţia Împăratului Teofil, luptătorul împotriva icoanelor. După moartea lui Teofil, în 842, Sfânta Teodora a luat în stăpânire tronul pe seama fiului ei, Mihail, care era prea mic să domnească singur. Ea a folosit prilejul spre a face să fie ales ca patriarh al Constantinopolului un iconodul, Metodie, şi spre a convoca un sinod al Bisericii în luna martie a anului 843, care a reaşezat în chip solemn închinarea sfintelor icoane. Totuşi, ea a stăruit ca sinodul să nu osândească pe soţul ei abia răposat, mărturisind că acesta se căise de iconoclasmul său pe patul de moarte.
Spre a prăznui reaşezarea icoanelor, Sfânta Teodora a condus un uriaş alai cu icoane pe străzile Constantinopolului, în duminica de 11 martie 843. Era prima duminică din Postul Mare din acel an. De atunci, Biserica prăznuieşte reaşezarea sfintelor icoane în prima duminică din Postul Mare, printr-o slujbă cunoscută ca Biruinţa Ortodoxiei.
Cincisprezece ani mai târziu, după ce fiul ei, Mihail, a luat tronul de unul singur, a surghiunit-o pe ea şi pe cele patru surori ale sale la Mănăstirea Gastrion din Constantinopol. Sfânta Teodora a primit cu bunăvoinţă aceasta, lucrând cu şi mai multă râvnă pentru mântuirea sa. A murit cu pace la 11 februarie 867.
Mai târziu, moaştele ei au fost aflate neputrezite şi s-au păstrat în Constantinopol vreme de şase veacuri
La trei ani după căderea Constantinopolului sub turcii otomani, în 1456, părintele Gheorghe Kaloheretis din Corfu a mutat în taină moaştele Sfântului Spiridon şi pe cele ale Sfintei Teodora Împărăteasa din Constantinopol în Corfu.
Astăzi, moaştele Sfintei Teodora Împărăteasa sunt aşezate spre închinare în Catedrala Panaghia Spiliotissa din Corfu. Racla ferecată în argint cu moaștele Împărătesei Teodora este așezată în partea dreaptă a sfântului lăcaș. La fel ca și la Sfântul Ierarh Spiridon, trupul Sfintei Împărătese era expus sub sticlă, înfășurat în porfiră împărătească și având mâinile descoperite.
(Foto) Acasă la Sfânta Teodora Împărăteasa – Catedrala Panaghia Spiliotissa din Corfu, Grecia
Arsanaua Iovanița a Mănăstirii Hilandar
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro