Sfinţii Părinţi expun diferite modalităţi prin care sufletul poate fi revitalizat şi vindecat: întristarea după Dumnezeu [căinţa], spun ei, pune capăt plăcerii senzuale, „iar stingerea plăcerii înseamnă învierea sufletului". Sfântul Antonie cel Mare arăta că este absolut necesar să ne curăţim mintea de gândurile întinate pentru a ne tămădui sufletul, iar Sfântul Isihie Sinaitul afirma: „Să ne curăţim cugetarea, căci eu cred că dacă sufletul s-a curăţit din toate părţile şi rămâne în starea firească, poate, ajungând străvăzător, să vadă mai mult şi mai departe decât dracii, având în el pe Domnul, care-i descoperă". Altfel spus, acest sfânt slujitor al Domnului ne îndeamnă stăruitor să ne purificăm mintea: cel ce-şi păzeşte mintea nespurcată de gânduri rele şi de orice nălucire îşi va păstra sufletul curat.

Mitropolitul Teolipt al Filadelfiei spune: „Când vei face să înceteze împrăştierile din afară şi vei părăsi gândurile dinlăuntru, mintea ţi se va ridica la lucrurile şi la cuvintele Duhului". Strădania de a ne păzi mintea curată şi descătuşată de „împrăştierile din afară" aduce după sine trezvia minţii, care, pângărită fiind, a fost moartă, de fapt. Drept aceea, adaugă arhipăstorul Teolipt: „Opreşte, aşadar, vorbirile despre cele din afară şi luptă-te cu gândurile dinlăuntru până ce vei afla locul rugăciunii curate şi casa în care locuieşte Hristos, Care te luminează şi te îndulceşte prin cunoştinţa şi sălăşluirea Lui".

(Mitropolit Hierotheos Vlachos, Psihoterapia ortodoxă: știința sfinților părinți, traducere de Irina Luminița Niculescu, Editurda Învierea, Arhiepiscopia Timișoarei, 1998, pp. 133-134)