Mi-a venit în minte acest lucru citind un pasaj din cartea proorocului Ieremia, la capitolul 35. Ieremia primeşte următorul cuvânt de la Dumnezeu: „Mergi în casa Recabiţilor şi vorbeşte cu ei şi-i adu în templul Domnului, într-o cămară, şi dă-le să bea vin“. Profetul împlineşte cuvântul Domnului şi pregăteşte familiei respective pahare şi cupe de vin şi le spune: „Beţi!“ Citind capitolul, veţi avea poate aceeaşi surpriză ca şi mine, să vedeţi că toţi invitaţii îl refuză pe Ieremia, spunând că aşa au primit de la strămoşii lor poruncă, alături de alte porunci: „Noi nu bem vin, pentru că Ionadab, fiul lui Recab, tatăl nostru, ne-a dat poruncă, zicând: Să nu beţi vin nici voi, nici fiii voştri în veac!“

Este alegerea noastră de a primi ori nu oferta vrăjmaşului

Probabil că oricine îşi poate imagina surpriza pe care a avut-o proorocul, văzând o asemenea întâmplare. Poate că şi noi, atunci când facem ceva ce înţelegem că ar fi după voia Domnului, şi vedem că „nu ne iese“ ori nu este apreciat ce am făcut ori nu este acceptat, deşi ne-am dat toată silinţa să facem lucrurile bine, ne întrebăm câteodată: „Doamne, dar nu asta era voia Ta?“, „Oare n-am înţeles ce ai vrut să spui?“ sau chiar întrebăm, dacă suntem mai revoltaţi: „Doamne, dar cum de s-a întâmplat asta tocmai acum, când făceam lucrul acesta ca să-Ţi ascult voia?“

De multe ori, primim sugestia cea mai la îndemână: aceea de a ne simţi ofensaţi atunci când lucrurile nu se întâmplă aşa cum ne aşteptam noi, „pe bună dreptate“, în conformitate cu logica noastră. Şi aceasta este o zonă în care vrăjmaşul abia aşteaptă să ne arate cât de ofensaţi am fost, într-adevăr, şi câte oportunităţi de a ne simţi ofensaţi putem avea.

Cineva spunea că „ofensele nu sunt date, ci sunt luate“ şi pare foarte adevărat. Este alegerea noastră de a primi ori nu oferta vrăjmaşului de a ne simţi ofensaţi cu privire la diverse situaţii „nedrepte“. Şi a primi ofensa, gândind şi comportându-ne în consecinţă, este o cale foarte sigură de a ne crea stări de disconfort sufletesc şi de a ne împiedica gândul la Dumnezeu. Putem ajunge  să ne blocăm în asta şi, ţinând-o tot aşa, să ajungem chiar la depresie. Uşor se ajunge de la o neînţelegere a mesajului celuilalt, a ceea ce a vrut el să comunice, la o stare în care să spunem „nimeni nu mă înţelege“.

Ceea ce este foarte important e să ne facem o obişnuinţă din a-I arăta lui Dumnezeu toate aceste gânduri şi stări, imediat ce apar. De a ierta repede, dacă e necesar. Să ne amintim că valoarea noastră stă în aceea că suntem fii ai lui Dumnezeu, nu în ceea ce lucrăm ori facem la un moment dat, chiar dacă acel lucru este „pentru El“ ori „în numele Lui“. Pentru că, întorcându-ne la fragmentul biblic despre care aminteam, ştim deja asta: Ieremia chiar împlinea cuvântul Domnului, Îl asculta pe Dumnezeu, fiind prooroc. El era învăţat chiar cu metodele de lucru mai neobişnuite ale Lui, uneori chiar părând că sfidează logica. Pentru noi, asta însă poate fi o provocare. În cazul lui Ieremia şi al Recabiţilor, planul Domnului era mai mare decât acela de a oferi vin la templu unei familii. Dumnezeu S-a folosit de reacţia negativă a Recabiţilor pentru a atrage atenţia asupra credincioşiei lor faţă de o poruncă a străbunilor, chiar opusul faţă de necredinţa extremă a israeliţilor, care avuseseră generaţii de profeţi ce i-au călăuzit.

Orice ni se întâmplă poate fi folosit pentru creşterea duhovnicească

Întorcându-ne la experienţa noastră de zi cu zi, ce putem face atunci când ne întâlnim cu ceva neaşteptat, neprevăzut şi neplăcut este să ne lăsăm în voia lui Dumnezeu, înţelegând prin acest lucru exact ceea ce se întâmplă atunci, la momentul respectiv. Când primim toate evenimentele zilei ca din mâna Lui şi-I mulţumim, şi Îl slăvim, şi-I cerem ajutorul şi sfatul, ne umplem de bucuria prezenţei Lui şi ştim că facem voia Lui. Şi cum ne putem lăsa în voia Lui? Răstignind cu rugăciune şi spovedanie împotrivirea noastră şi, de asemenea, conştientizând „preţul“ împotrivirii. Şi făcând asta, vom vedea de multe ori cum, printr-o situaţie pe care nu o putem înţelege la un anumit moment, se pregăteşte ceva ce nici nu ne putem imagina. Poate că nu vom şti niciodată exact ce face Dumnezeu cu noi, de ce ni se întâmplă lucruri care ne bulversează şi ne clatină perspectiva şi încrederea în noi, în oameni ori în El. Dar, cu siguranţă, orice se întâmplă poate fi folosit pentru creşterea noastră duhovnicească, pentru că voia Domnului este mântuirea şi fericirea noastră, acum şi în veacul ce va să vină.

Dacă însă vom prefera să alegem calea luării ofensei şi a comportării în consecinţă, vom pierde momentul Întâlnirii, al bucuriei de a ne abandona în planul Lui. Dumnezeu ne cheamă la bucurie în fiecare moment, nu doar câteodată. Bucuria de a abandona controlul şi a ne lăsa în voia Lui şi, mai ales, bucuria de a avea încredere în El cu privire la rezultate.

Dacă lucrurile par a o lua spre o altă direcţie decât cea cunoscută ori anticipată, avem nevoie să refuzăm oferta de a ne simţi ofensaţi, de a ne simţi victime. Cel mai probabil e că lucrurile nu sunt aşa cum par, aşa cum ni se par a fi. Dar putem avea toată nădejdea că planul Domnului este mai bun decât orice am putea găsi noi ca  opţiune. Tot în Biblie găsim: „Pune-ţi nădejdea în Domnul din toată inima ta şi nu te bizui pe priceperea ta. Pe toate căile tale gândeşte la Dânsul şi El îţi va netezi toate cărările tale.“ (Pilde 3, 5-6)