Pe Părintele Pahomie Kranidiotis l-ai apucat atunci când ai venit în mănăstire?

– Nu, i-am răspuns, murise când am venit eu. Am auzit însă multe cuvinte de laudă despre el. A fost unul dintre călugării cei buni ai mănăstirii.

– Da, într-adevăr, a fost un călugăr foarte evlavios. Să-ţi povestească bătrânul Iacov sau bătrânul Modest sau bătrânul Avramie, care au fost ucenici ai lui, şi te vei minuna. Eu îţi voi spune numai vreo două întâmplări, pe care le-am văzut şi le-am auzit cu urechile mele chiar de la el.

Odată a mers cu caicul la Insula Thasos, la cele două metoace ale noastre. După ce a încărcat caicul cu măsline şi cu untdelemn, a pornit spre Sfântul Munte, dar în mijlocul noianului s-a stricat vremea: ploaie, valuri, tunete, fulgere, întuneric ca smoala, sfârşitul lumii. Deşi era viteaz şi mărinimos, aflându-se fericitul într-o astfel de urgie şi furtuna, s-a descurajat de izbăvirea sa şi a lăsat cârmă şi caicul la bunul plac al mării înspumate. A apucat numai metania în mâna şi a început să se roage Cinstitului Înaintemergător ca să-l izbăvească şi pe el şi caicul, precum ştie Sfântul mai bine.

Avea mare credinţă şi evlavie faţă de Cinstitul Înaintemergător şi, după credinţa sa, a urmat şi izbăvirea. Caicul purtat de furia valurilor sălbatice, condus, desigur, de Cinstitul Înaintemergător, s-a lovit de ţărmul Sfântului Munte, în locul numit Morfono. Aici prora s-a înfipt în nisip, fără să pătimească nimic, nici caicul, nici încărcătura de măsline şi de untdelemn pe care o purta.

Şi astfel Părintele Pahomie s-a izbăvit, cu ajutorul Cinstitului Înaintemergător, de o primejdie vădită şi de neînlăturat.

(Monahul Lazăr Dionisiatul, Povestiri dionisiate, traducere din limba greacă de Ieroschim. Ştefan Nuţescu, Schitul Lacu – Sfântul Munte Athos, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2012, pp. 44-46)