Monahul Proclu Nicău, omul care L-a iubit sincer și adevărat pe Dumnezeu și pe oameni
Filosofii şi Părinţii cei sporiţi de altădată, dacă erau ocărâţi de cineva, tăceau din gură. Astfel se smereau, spunându-şi că ei sunt cei mai păcătoşi oameni de pe faţa pământului. Să le urmăm exemplul şi, dacă vom avea răbdare, vom fi spre câştig. Fără răbdare, omul va fi mereu spre pagubă. Dacă cineva vine şi mă laudă, eu trebuie să mă gândesc, să-mi întreb conştiinţa dacă este bine că sunt lăudat. Atunci voi vedea că nu mai am nevoie de lauda aceea şi nici de altele, căci conştiinţa este glasul lui Dumnezeu.
Duminică, 20 ianuarie 2019, spre ceas de seară, la Paraclisul „Acoperământul Maicii Domnului“ - Precista III din Piatra Neamţ, a fost organizată o seară duhovnicească dedicată părintelui Proclu Nicău care a trecut la cele veşnice în data de 28 ianuarie 2017. La acest eveniment au participat credincioşi ai parohiei, dar şi din alte parohii.
Seara a început cu Paraclisul Maicii Domnului şi s-a încheiat cu o şezătoare duhovnicească, discutându-se despre viaţa pilduitoare, dar şi despre învăţăturile ziditoare de suflet ale vrednicului de pomenire monahul Proclu Nicău de la Mitocul Bălan, rugăciunea, smerenia, dar şi dragostea de aproapele. Invitatul părintelui paroh, Vieru Sorin, a fost nepotul părintelui Proclu, pr. Nicolae Nicău, preot coslujitor la Parohia „Naşterea Maicii Domnului” - 1 Mai din Piatra Neamț.
După cum a spus şi părintele Nicolae, monahul Proclu a fost o filă vie de pateric. A trăit ca simplu monah, cu o viaţă închinată întru totul ascultării de Dumnezeu, încă de la 12 ani: „Părintele Proclu a ştiut să vorbească omului, cuvântul ajungând direct în inima acestuia. Ştia să aline orice suflet aflat în suferinţă. Vorbea rar şi răguşit, iar ochii săi albaştri lăcrimau ori de câte ori afla de necazul şi suferinţa celui ce i se înfăţişa. De cum îl vedeai pe monahul Proclu, inima îţi tresărea de bucuria cu care te primea la el în chilie. Vorbele sale, rostite în cel mai simplu, cald şi popular grai moldovenesc, îţi mergeau la inimă”.
Din ceea ce ne-a mai povestit părintele Nicolae, monahul Proclu a trăit o viaţă în rugăciune şi în lacrimi de credinţă: „De mic i-a plăcut viaţa de pustnic. Zicea el că a învăţat de la alţi pustnici din munţi cum să stea de vorbă cu Dumnezeu. Cuvintele cu care părintele îi întâmpina pe credincioşii care-i treceau pragul erau: Măicuţa Domnului să te ducă în rai cu tot cu mine. Aceste cuvinte îţi mângâiau inima, erau spuse cu aşa o dragoste încât nu voiai să mai pleci de lângă dânsul”.
Rugăciunea pentru cuvioşia sa, spunea părintele, a fost principala armă care l-a întărit în lupta cu ispitele: „Când vei vedea că diavolul te va încolţi din toate părţile, aminteşte-ţi că singura ta armă pe care o ai la îndemână, şi care te va putea scăpa din mâinile lui, este Rugăciunea Inimii”. (Lupta pentru smerenie şi pocăinţă)
Pe lângă toate învăţăturile de suflet care au fost relatate de către nepotul acestuia, părintele Nicolae ne-a mai adus în faţă câteva amintiri pe care le-a împărtăşit cu bucurie credincioşilor. Momente unice trăite alături de Părintele Proclu, care vor arde veşnic în inima sfinţiei sale, pilde şi trăiri pe care le-a primit ca pe nişte binecuvântări cereşti.
La finalul acestei seri duhovniceşti, părintele Nicolae Nicău a ţinut să încheie folosind nelipsitele cuvinte cu care Părintele Proclu îi bucura pe cei care îi treceau pragul: „Măicuţa Domnului să ne învrednicească să ajungem în Rai”, prin rugăciunile Cuviosului Părinte să ne împărtăşim cu aleasă bucurie de cereştile daruri ce ne sunt pregătite în Împărăţia Cerurilor. (Țapu Gina)
Revederea de 10 ani a promoției 2010-2014: Un prilej de recunoștință și bucurie
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro