A fost o tânără sclavă, Blandina – prototipul neputinţei în Antichitate –, care însă a întruchipat cuvintele adresate de Hristos către Pavel: „puterea Mea se desăvârşeşte în slăbiciune” (II Corinteni 12, 9). Ea era atât de „fragilă trupeşte”, încât ceilalţi se temeau că nu-L va putea mărturisi pe Hristos. Însă „s-a umplut de atâta tărie, încât cei care, pe rând, o chinuiau în toate chipurile, de dimineaţa până seara, s-au declarat ei înşişi învinşi, nemaiavând ce să-i mai facă şi mirându-se că mai suflă, după ce întreg trupul ei era sfâșiat şi plin de răni”.

Nu doar că ea, în slăbiciunea sa, devine plină de puterea dumnezeiască, datorită mărturisirii sale, ci se şi identifică deplin cu Cel al Cărui trup a fost frânt pe Golgota: atunci când era legată de un stâlp în arenă, „văzând-o atârnată pe un fel de cruce şi auzind-o rugându-se într-una, luptătorii creştini îşi sporeau curajul, căci în lupta surorii lor vedeau, cu ochi trupeşti, pe Cel Care Se răstignise pentru ei, ca să convingă pe toţi cei care cred în El că tot cel care pătimeşte pentru slava lui Hristos are parte de Dumnezeul Cel Viu”. Prin pătimirea sa, Blandina se identifică cu Hristos: nu mai trăieşte ea, ci Hristos trăieşte în ea.

Această realitate este percepută, desigur, doar de cei care pătimesc la rândul lor în arenă, cei care şi-au luat cu adevărat crucea. Cei din amfiteatru au văzut „spectacolul” de-a dreptul diferit, deşi unii vor fi fost răscoliţi să reflecteze la mărturia pe care ea o aducea. Plecarea Blandinei din această lume este intrarea lui Hristos în această lume, şi acest fapt este din nou descris ca o naştere. (…) Creştinii care întorc spatele datoriei de a-şi mărturisi credinţa sunt pur şi simplu morţi. Lipsa lor de pregătire arăta că sunt copii născuţi morţi ai Mamei Fecioare – Biserica.  Acum, însă, întăriţi fiind prin mărturia celorlalţi, pot şi ei să meargă spre propria moarte şi astfel Mama Fecioară îi primeşte înapoi vii, dând în sfârşit naştere copiilor cu suflare de viaţă ai lui Dumnezeu.

Moartea mucenicului este a lor „nouă naştere”, iar moartea mucenicului este sărbătorită ca fiind adevărata lor zi de naştere.

(Pr. John Behr, A deveni om. Meditații de antropologie creștină în cuvânt și imagine, traducere Dragoș Dâscă, Editura Doxologia, Iași, 2017, pp. 92-97)