Text

Pericopa de astăzi face parte dintr-un capitol mai amplu. Unul centrat pe ideea de pocăință. Și de întoarcere. După ce a vorbit celor care-L ascultau despre nevoia transformării interioare ca fapt care precede pieirea, Învățătorul a ajuns, într-o zi de sâmbătă în sinagogă. Așa cum I se cuvenea, a fost poftit să propovăduiască. 

Femeia gârbovă

Din auditoriul care asista la cele ce se petreceau făcea parte și o femeie bolnavă. Gârbovă. Neputința o făcea să nu poată să privească în sus. O ținea, forțat, aplecată înspre pământ. Îi întrerupea, într-un fel, contactul cu divinitatea. Desigur, reușise să reconvertească această relație și să-i confere o dinamică aparte. Probabil, o făcea de asemenea să fie disprețuită de popor și privită cu suspiciune. Căci, în cultura, vremii, boala era asociată cu păcatul. La fel cum va fi și în creștinismul occidental din Evul Mediu. Relația dintre vinovăție și pedeapsă era una de necontestat, cu puternice rădăcini în mentalul colectiv al oamenilor. 
Pe această năpăstuită, Iisus o observă de la o oarecare distanță. În sinagogă femeile stăteau mai în spate decât bărbații. Erau despărțite de un soi de perdea de aceștia. Să nu ispitească. O cheamă în față. O dezleagă de neputința ei. O binecuvintează, iar semnul vizibil al acestei binecuvântări își face simțită prezența în chip imediat. Femeia se îndreaptă, spre uimirea poporului. 

Rabinul

Așa cum se întâmplă adesea, nu toți sunt dispuși să vadă minunea. Cel care ține să-și afișeze cel dintâi cerbicia inimii e chiar mai marele sinagogii: „Şase zile sunt în care trebuie să se lucreze; venind deci într-acestea, vindecaţi-vă, dar nu în ziua sâmbetei!”, spune el, pe un ton apăsat. Nu spre a o certa pe cea în cauză. Ci pentru a-I atrage atenția Vindecătorului. Cuvintele lui nu rămân fără replică. Cunoscând faptul că ele exprimă voința mai multora dintre cei care sunt de față, Hristos zice: „Făţarnicilor! Fiecare dintre voi nu dezleagă, oare, sâmbăta boul său, sau asinul de la iesle, şi nu-l duce să-l adape? Dar aceasta, fiică a lui Avraam fiind, pe care a legat-o satana, iată de optsprezece ani, nu se cuvenea, oare, să fie dezlegată de legătura aceasta, în ziua sâmbetei?” Cuvintele Lui rușinează opoziția și fac să se aștearnă pacea peste întreaga comunitate. 

În loc de concluzii

În ipostaza femeii gârbove ne regăsim, nu de puține ori, și noi. De fiecare dată când nu suntem capabili să privim în sus. În fiecare moment în care, coșcoviți sub povara păcatelor, nu suntem capabili să avem, fie și în chip firav și distorsionat, o legătură cu cerul. Pierdem legătura cu verticala. Uităm, ori negăm voit existența cuiva care e deasupra. A cărui prezență e menită să ne ajute să găsim calea și tămăduirea. Ca atare, episodul acesta nu-i doar despre femeia gârbovă. E despre fiecare dintre noi. Vine să ne arate că, așa cum a tămăduit-o pe ea, Domnul e capabil să ne vindece pe fiecare. În plus, ne regăsim de bună seamă, cel puțin la fel de des în postura mai marelui sinagogii. Să fim sinceri: de câte ori n-am fost geloși pe tămăduirea celuilalt, pe succesul, bucuria, ori darurile primite de el? De câte ori, în loc să lăudăm pe Dumnezeu pentru minunile făcute cu semenii noștri, nu n-am preferat să ne legăm de detalii minore, spre a contesta realitatea unei minuni, ori a-i minimaliza efectul? Să căutăm a nu ne regăsi în această categorie. Ci, mai degrabă în cea a vindecaților. Căci toți, fără nicio excepție, avem nevoie de-o formă sau alta de tămăduire. Îndrăzniți!