Există și această luptă: când ești în lume, spui: „Vai, dacă aș fi în mănăstire, 15 acatiste aș citi pe zi. Aș ține post negru trei zile”. Când ești în mănăstire, așa te tulbură diavolul, de zici: „Vai, mai bine mă căsătoream, aveam și eu soție, copii, mergeam la mare...”. Diavolul încearcă să creeze o stare de nemulțumire în interior, de frustare. Pe mirean, să-l facă călugăr, pe călugăr, să se gândească la starea de mirean.

Și într-o mănăstire mare, dacă ești, ajungi de-ți spui câteodată: „M-am săturat, numai eu aprind candelele... am această ascultare de doi ani”. Sau „numai eu la biserică, numai eu la bucătărie, numai eu la vaci?”. Când ești într-o mănăstire mică, iarăși: „M-am săturat. Dar eu și pe aceea, și pe aceea? Mă duc la Petru Vodă, mă duc la Sihăstria...”. Diavolul are această grijă: să-ți creeze o stare de nemulțumire, de răzvrătire sau de cârteală.

Căderea este lucrarea celui rău și face parte și din viața de mănăstire, și din viața de familie. Puțini bărbați sunt mulțumiți de soțiile lor. Puține femei sunt mulțumite de soții lor. Puțini copii sunt mulțumiți de părinții lor. Puțini părinți, de copiii lor. Așa-i și în mănăstire: puțini care să se mulțumească cu ceea ce este. Și mai există și o aruncare a vinei. E ca un zar.