Pe cine desemnează Apostolul scriind în Epistola către Efeseni: „Pe cei ce mai dinainte au nădăjduit în Hristos”?

Oricare dintre sfinții cei dinainte de venirea Domnului care s-au nevoit în virtute, deși nu a cunoscut în întregime taina iconomiei, ci [a cunoscut-o] în parte, fiind mișcat în chip natural [spre lucrarea virtuții], a nădăjduit și a așteptat că Însuși Cel ce a creat firea care se stricase, Însuși Acela o va mântui.

Din același loc: „Ca să pricepeți care este nădejdea la care v-a chemat, care este bogăția slavei moștenirii Lui în cei sfinți și cât de covârșitoare este mărimea puterii Lui”.

Nădejdea chemării Lui este nepătimirea [dobândită] prin lucrarea practică, potrivit cu petrecerea Domnului, bogăția slavei moștenirii Lui în cei sfinți este bogăția care vine din cunoașterea adevărului, iar mărimea covârșitoare a puterii Lui este îndumnezeirea care va fi în dar dăruită celor vrednici, ca una care este mai presus de fire și care îi face dumnezei după har pe aceia dintre oameni care sunt părtași ei.

(Sfântul Maxim Mărturisitorul, Întrebări și nedumeriri, Editura Doxologia, Iași, 2012, p. 126)