Nașterea Domnului este un fapt consemnat ca moment istoric și nu o ipoteză, cum ne încredin­țează Sfântul Evanghelist Luca: „În zilele acelea a ieșit poruncă de la Cezarul August să se înscrie toată lumea. Această înscriere s-a făcut întâi pe când Quirinius ocârmuia Siria. Și se duceau toți să se înscrie, fiecare în cetatea sa. Și s-a suit și Iosif din Galileea, din cetatea Nazaret, în Iudeea, în cetatea lui David, care se numește Bethleem” (2, 1-4). Din această cauză, de la început trebuie subliniat faptul că Iisus nu este un personaj mitologic, precum zeii lumii păgâne. Acesta este și motivul pentru care ne sunt indicate în Evan­ghelii mai multe repere istorice privind contextul Nașterii Mântuitorului (Matei 2, 1; Luca 2, 1-2). Așa se face că evangheliștii nu ne spun că Iisus S-a născut „odată ca niciodată”, ci El S-a născut la o dată precisă în istoria omenirii. Și tot la o dată precisă a ieșit la propovăduire, după ce a fost botezat de către Ioan în Iordan, „în al cincisprezecelea an al domniei Ceza­rului Tiberiu, pe când Ponțiu Pilat era procuratorul Iudeii, Irod, tetrarh al Galileii, Filip, fratele său, tetrarh al Itureii și ținutului Trahonitidei, iar Lisanias tetrarh al Abilenei” (Luca 3, 1).

Dumnezeu în lume se manifestă ca o realitate. El este Cel Care a coborât și a trăit în istorie, dându-i sens și împlinire. În iconomia divină, actul nașterii Domnului a fost unic; este „unicul act nou sub soare” (Sfântul Ioan Damaschin, „Dog­matica”, III, 1, traducere de pr. D. Fecioru, Editura Scripta, București, 1993, ediția a III-a, p. 96), în con­trast cu Ecclesiastul care spune că „nimic nu este nou sub soare” (1, 9). Sub aura acestei noutăți ni se prezintă momentul cel mai important al tainei „voii lui Dum­nezeu”, care ne-a fost făcută cunoscută potrivit rân­duielii Celui Care „toate le lucrează potrivit sfatului voii Sale” (Efeseni 1, 9 și 11). Știut este faptul că încă din veșnicie a fost statornicit planul de mântuire a omului și a lumii din partea lui Dumnezeu. Sfântul Apostol Pavel surprinde acest adevăr atunci când spune: „Și cu adevărat, mare este taina dreptei cre­dințe: Dumnezeu S-a arătat în trup [...], a fost văzut de îngeri, S-a propovăduit între neamuri, a fost crezut în lume, S-a înălțat întru slavă” (I Timotei 3, 16). Desigur, numai crearea omului s-a mai bucurat de o așa mare atenție din partea lui Dumnezeu.

(Calinic Botoșăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, Maica Domnului în lumina Sfintei Scripturi și a Sfintei Tradiții – O sinteză pentru omul grăbit, Editura Pars Pro Toto, Iași, 2014, pp. 53-54)