Ceea ce patriarhii cu mare dor au așteptat, proorocii au prezis, drepții au dorit să vadă, s-a împlinit în ziua de astăzi: Dumnezeu S-a arătat în trup pe pământ și a locuit între oameni. De aceea, să ne bucurăm și să ne veselim, iubiților!
Dacă Ioan, încă în pântecele mamei sale fiind, când a venit Maria la Elisabeta, a săltat de bucurie, cu cât mai mult noi, astăzi, văzând nu pe Maria, ci pe Insuși Mântuitorul nostru, trebuie să săltăm cu bucurie și să prăznuim, să ne minunăm și să ne uimim de Taina cea mare a întrupării lui Hristos, care covârșește toată priceperea omenească.
Socotește numai ce minune ar fi când dintr-o dată soarele s-ar pogorî din cer și s-ar mișca pe pământ și de aici și-ar împrăștia razele sale. Deci, dacă aceasta s-ar întâmpla măcar numai cu o stea a pământului, ar trebui să pună în cea mai mare uimire pe toți cei ce ar vedea. Gândește și cumpănește apoi cât de minunat este a vedea pe Soarele dreptății cum răspândește razele Sale din Trupul Său și luminează sufletele noastre. De mult doream eu să privesc aceasta zi și într-o adunare așa de mare.
Eu doream ca în această sărbătoare să văd biserica plină de frați, precum este, și dorința mea s-a îndeplinit. Nu sunt nici zece ani de când această zi s-a făcut cunoscută, și iată că ea strălucește prin râvna noastră, ca și când ni s-ar fi predat din veac și de mulți ani, așa că poate să o numească cineva cu dreptate sărbătoare nouă și veche. Nouă, pentru că ea de curând ni s-a făcut cunoscută; veche, pentru că ea îndată s-a făcut asemenea cu sărbătorile cele mai vechi și, așa zicând, a ajuns aceeași măsură a vechimii cu acestea.
Precum plantele cele nobile, când se pun în pământ, îndată și repede cresc la înălțime, la fel această sărbătoare, care la apuseni era demult cunoscută, iar la noi, abia acum, de câțiva ani s-a adus, așa de repede a crescut și așa de multe roade a adus, precum și voi vedeți, că biserica este plină de mulțimea credincioșilor.
Această râvnă a voastră este vrednică de răsplată, și aceasta să o așteptați de la Cel ce S-a născut astăzi, de la Hristos. El vă va răsplăti deplin, căci dragostea către această zi este cel mai mare semn de dragoste către Cel ce S-a născut astăzi.
Deci, ca un părinte al vostru întru slujire, voi încerca a vorbi spre folosul vostru, pe cât îmi stă în puterile mele și cât darul lui Dumnezeu îmi va da.
Deci, ce doriți voi să auziți întru această zi? Ce altceva decât să vorbim despre această zi. Eu știu că mulți, încă și acum, nu sunt lămuriți întru sine despre această sărbătoare. Unii sunt pentru, alții împotrivă, și în toate locurile se vorbește despre ea. Unii aduc împotriva ei că este nouă și abia de curând sărbătorită, alții întăresc că este străveche, căci încă și proorocii au prevestit Nașterea lui Hristos, și că ea este cunoscută și stimată din timpurile cele vechi de către toți apusenii, de la Tracia până la Cadix.
Ei bine, despre această zi vom vorbi noi! Căci această zi, măcar că nu se știe prea multe despre dânsa, se află la noi în așa de mare cinste. Este lucru dovedit că ea, când va fi mai mult cunoscută, se va bucura de o râvnă mult mai mare. O pătrundere mai mare ce veți dobândi despre ea, prin vorba mea, va mări și mai mult dragostea voastră către această sărbătoare.
Eu am trei dovezi din care noi cunoaștem că acesta este timpul în care S-a născut Domnul nostru Iisus Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu.
Cea dintâi din aceste trei dovezi este repejunea cu care această sărbătoare s-a făcut cunoscută pretutindeni și a ajuns la așa înălțime și înflorire. Pe ceea ce Gamaliil a zis în privința propovăduirii Evangheliei: „De este lucrul acesta de la oameni se va risipi, iar de este de la Dumnezeu, nu veți putea să-l risipiți“ (Fapte 5, 38-39), tocmai pe aceasta mă bizuiesc eu când vă vorbesc despre sărbătoarea de astăzi. Fiindcă Cuvântul lui Dumnezeu, Care S-a născut în această zi, este din Dumnezeu, de aceea această sărbătoare nu numai că nu a încetat, ci din an în an s-a făcut mai mare și mai slăvită. De asemenea, și acea propovăduire a Evangheliei despre care grăiește Gamaliil, în puțini ani s-a răspândit în toată lumea, măcar că peste tot era condusă de făcătorii de corturi, de pescari și de oameni neînvățați. Micimea slujitorilor nu vătăma cu nimic, căci puterea Acelui care Se propovăduia biruia toate mai dinainte, depărta toate piedicile și descoperea propria putere.
Iar dacă cineva nu este lămurit de cele zise de mine, eu pot să aduc o a doua dovadă. Care? Ea se află în spusele Evangheliei: „în zilele acelea a ieșit poruncă de la Cezarul August să se înscrie toată lumea. Această înscriere s-a făcut întâi pe când Quirinius cârmuia Siria. Și se duceau toți să se înscrie, fiecare în cetatea sa. Și s-a suit șiIosif din Galileea, din cetatea Nazaret, în Iudeea, în cetatea lui David care se numește Betleem, pentru că el era din casa și din neamul lui David, ca să se înscrie împreună cu Maria, cea logodită cu el, care era însărcinată. Dar pe când erau ei acolo, s-au împlinit zilele ca ea să nască, și a născut pe Fiul Său, Cel Unul-Născut și L-a înfășat și L-a culcat în iesle, căci nu mai era loc de găzduire pentru ei“ (Luca 2, 1-7).
De aici se vede că El S-a născut în timpul celui dintâi recensământ. Deci, cel ce ar putea vedea actele cele vechi ce se află la Roma, va afla exact timpul acestui recensământ. Dar tu zici: „Ce ne trebuie nouă acestea, noi nu am fost la Roma și nici nu ne vom duce“, însă ascultă și crede că noi am aflat ziua de la cei care cunosc bine aceste lucruri și care locuiesc în cetatea aceea. Cei ce locuiesc acolo, încă de mult prăznuiesc această zi, și, potrivit cu o veche tradiție, acum ne-au împărtășit și nouă despre aceasta. Evanghelistul nu ne-a însemnat numai îndeobște, ci ne face cunoscut și ne arată lămurit și ziua întrupării lui Hristos. Cezarul August n-a dat acea poruncă din propria inițiativă, ci pentru că sufletul lui a fost mișcat de Dumnezeu, pentru ca el, fără să vrea, să slujească venirii pe lume a Celui Unuia-Născut.
Dar va zice cineva: „Ce, a fost nașterea lui Hristos la porunca Cezarului?“. Nu puțin, iubitule, ci foarte mult, și acea poruncă era dintre lucrurile cele mai neapărate pentru săvârșirea scopurilor lui Dumnezeu. Cum așa? Galileea este o provincie din Palestina, și Nazaretul este o cetate din Galileea. Și mai departe încă, și Iudeea este o provincie din Palestina, numită așa după locuitorii ei cei din seminția lui Iuda, iar Betleemul era o cetate din Iudeea. Deci, toți proorocii au propovăduit că Hristos va veni din Betleem, nu din Nazaret, căci este scris: „Și tu Betleeme, deși ești mai mic între miile lui Iuda, din tine va ieși stăpânitor peste Israel“ (Miheia 5, 1).
Și când odinioară iudeii au fost întrebați de Irod unde Se va naște Hristos, i-au adus această mărturie (Matei 2, 6). De aceea, și Natanael, când i-a zis Filip; „Aflat-am pe Iisus cel din Nazaret“, a răspuns: „Din Nazaret poate fi ceva bun?“ (Ioan 1, 45). Și Hristos a zis despre el: „Iată cu adevărat israelit în care nu este vicleșug“. Dar pentru ce l-a lăudat pe el? Pentru că el, prin vorba lui Filip, nu s-a lăsat ademenit îndată, ci știa bine și întocmai că Hristos nu Se va naște nici în Nazaret, nici în Galileea, ci în Iudeea și în Betleem, cum s-a și întâmplat. Deci, fiindcă Filip nu știa aceasta, Natanael, cel cunoscător de lege, a dat răspunsul cel potrivit cu proorociile cele vechi; știind bine că Hristos nu vine din Nazaret, pentru aceea a zis Hristos: „Iată cu adevărat israelit în care nu este vicleșug“.
Din același motiv (ca Natanael către Filip), ziceau unii dintre iudei către Nicodim: „ Cercetează și vezi că din Galileea nu s-a ridicat prooroc“ (Ioan 7, 52), și iarăși: „Oare, nu din Betleem, cetatea lui David, va să vină Hristos?“ (Ioan 7, 42). Este clar că El de acolo are să vină, nu din Galileea.
Deci, Iosif și cu Maria, născuți în Betleem, părăsiseră cetatea aceasta și se așezaseră în Nazaret, precum adeseori se întâmplă că oamenii lasă cetatea părintească și își mută locuința în altă parte, însă Hristos trebuia să Se nască în Betleem, de aceea a ieșit porunca Cezarului, silindu-i, contra voii lor, să se ducă în Betleem, căci așa a rânduit Dumnezeu. Căci legea care poruncea ca fiecare să se înscrie în patria lui i-a silit să se ridice de acolo, adică din Nazaret, și să se ducă în Betleem pentru a se înscrie. Aceasta însemnând Evanghelistul, zice: „Și s-a suit Iosif din Galileea, din cetatea Nazaret, în Iudeea, în cetatea lui David, care se numește Betleem, pentru că el era din casa și din neamul lui David, ca să se înscrie cu Maria cea logodită cu el, care era însărcinată. Dar pe când erau ei acolo, s-au împlinit zilele ca ea să nască, și a născut pe Fiul Său, Cel Unul-Născut“ (Luca 2, 4-7).
Vedeți, iubiților, rânduiala lui Dumnezeu, care pentru scopurile Sale se folosește atât de cei credincioși, cât și de cei necredincioși, pentru ca cei ce sunt străini de adevărata cinstire a lui Dumnezeu să învețe a cunoaște puterea și virtutea Lui!
Steaua a adus pe magii de la răsărit; porunca Cezarului a adus pe Maria în cetatea ei părintească, care s-a numit de prooroci ca loc de naștere a lui Hristos. Din aceasta, noi vedem că și Fecioara se trăgea din neamul lui David, căci dacă ea era din Betleem, era dovedit că și ea era din casa și familia lui David.
Dar pentru ca să pot face încă mai lămurită dovada că ziua de astăzi este cu adevărat ziua Nașterii lui Hristos, vă rog să luați aminte, căci voiesc a readuce în memoria voastră lucruri ce s-au petrecut de demult și legi vechi, pentru a face dovada a tot ce spun.
Când Dumnezeu a slobozit pe poporul evreu din robia egiptenilor și din tirania cea barbară și a văzut că între dânșii se află încă multe rămășițe ale nedumeririi, și că ei erau împătimiți către cele pământești și admirau mărimea și frumusețea templelor, le-a poruncit să zidească un templu, care nu numai prin scumpetea materialului și nu numai prin mulțimea meșteșugului, ci și prin forma zidirii să întreacă toate templele de pe pământ. Precum un părinte duios, care mai târziu iarăși primește la sine pe fiul său, cel ce se răzvrătise cu oamenii cei răi și trăise întru toată dezmierdarea, și îl pune să trăiască într-o prisosință mare și cuviincioasă, pentru ca nu cumva acela, din cauza vreunei lipse, să dorească viața cea veche, așa Dumnezeu, văzând împătimirea iudeilor pentru cele pământești, le-a dat tocmai pentru aceasta o prisosință, pentru ca ei să nu mai poftească Egiptul și toate ale lui. Și El le-a zidit un templu, al cărui plan a cuprins toată lumea, atât cea materială, cât și cea duhovnicească.
Precum în lume este cerul și pământul, și în mijlocul amândurora este tăria, așa a trebuit să se zidească și templul. De aceea, El a despărțit templul în două, și între amândouă părțile a așezat catapeteasma. Partea cea dinaintea catapetesmei era deschisă tuturor, iar partea cea dinlăuntru, cea din spatele catapetesmei, nu era permisă nimănui, nici măcar nu putea fi văzută, decât numai de preotul cel mare. Și să știi că eu nu spun de la mine aceasta, ci cum că templul, cu adevărat s-a zidit după planul lumii, poți auzi de la Pavel, când el zice cu privire la înălțarea la cer a lui Hristos: „Căci Hristos n-a intrat într-o Sfântă a Sfintelor făcută de mâini – închipuirea celei adevărate“ (Evrei 9, 24). El zice cu aceasta că Sfânta Sfintelor, aici pe pământ, este icoană a Sanctuarului adevărat. Iar cum catapeteasma de la Sfânta Sfintelor despărțea Sfintele de cele dinafară, precum cerul desparte ceea ce este deasupra lui de toate cele ce sunt la noi, a arătat-o Apostolul când a numit cerul catapeteasmă. Căci vorbind despre nădejde, el zice: „Pe care o avem ca o ancoră a sufletului, neclintită și tare, intrând dincolo de catapeteasmă, unde Iisus a intrat pentru noi ca înaintemergător, fiind făcut Arhiereu în veac, după rănduiala lui Melchisedec“ (Evrei 6, 19-20). Vezi cum numea el cerul catapeteasmă? Afară, înaintea catapetesmei, era sfeșnicul, și masa și altarul cel de aramă pentru jertfe și arderi de tot, iar înăuntru, după catapeteasmă, era sicriul, acoperit peste tot cu aur, și într-însul tablele Legii, și năstrapa cea de aur, și toiagul lui Aaron ce odrăslise, și altarul cel de aur, care servea numai la tămâierea jertfelor.
Dar și despre aceasta vreau să aduc o mărturie a lui Pavel, care zice că în cortul cel dintâi intrau totdeauna preoții, săvârșind slujbele dumnezeiești (Evrei 9, 6). Prin acesta din urmă, el înțelege partea cea din afară a cortului unde putea să intre toată lumea și unde era sfeșnicul și masa punerii înainte a pâinilor, iar după a doua catapeteasmă era așezată așa numita Sfânta Sfintelor cu altarul cel de aur și sicriul cel aurit peste tot, iar într-însul năstrapa cea de aur cu mana, și toiagul lui Aaron ce odrăslise, și tablele Legii. Deasupra sicriului erau heruvimii slavei care umbreau acoperământul sicriului.
Și toate acestea, fiind așa așezate în cortul cel dintâi, aici intrau preoții când aduceau jertfele, iar în a doua despărțitură, o dată pe an, intra singur Arhiereul, și nu fără de sânge, pe care îl aducea pentru sine însuși și pentru păcatele poporului (Evrei 9, 1-7). Vezi că numai Arhiereul intra aici și numai o dată în an?
Dar veți zice: „Ce legătură au toate acestea cu ziua de astăzi?“. Așteptați puțin și vă veți lămuri. Noi urmărim izvorul până la obârșia sa și vrem să ajungem până la adânc, pentru ca toate să ni se lămurească cu ușurință. Totuși, ca vorbirea noastră să nu fie prea lungă și puțin lămuritoare prin lungimea ei, vă voi spune acum pricina pentru care am spus toate acestea. Așadar, pentru ce? Când Ioan avea în pântecele Elisabetei șase luni, ea a primit pe Maria. Dacă noi vom afla care este acea lună a sasea, atunci vom ști și când a zămislit Maria, și știind aceasta, vom ști și când ea a născut socotind cele nouă luni.
Dar de unde putem afla care era a șasea lună a sarcinii Elisabetei? De acolo, că știm în care lună ea a zămislit, și aceasta o aflăm când vom cunoaște timpul întru care bărbatul ei (Zaharia) a primit vestea cea bună. Și de unde putem cunoaște aceasta? Din Sfânta Scriptură, fiindcă Evanghelia ne istorisește că Zaharia era tocmai în Sfânta Sfintelor, când îngerul i-a adus vestea și l-a înștiințat despre nașterea lui Ioan. Deci, fiindcă Scriptura arată lămurit că singur Arhiereul, și numai o dată pe an, intra în Sfânta Sfintelor și în care lună a anului, apoi de aici se cunoaște timpul în care Zaharia a primit vestea cea bună, și din aceasta cunoaștem și timpul când Elisabeta a zămislit.
Cum că el numai o dată pe an intra în Sfânta Sfintelor ne-a spus-o Pavel mai sus, și Moisi ne spune aceasta când zice: „Și a zis Domnul către Moisi: «Grăiește către Aaron, fratele tău, să nu intre în toată vremea în Sfânta Sfintelor, care este înlăuntrul catapetesmei înaintea curățitorului celui de pe chivotul legii, ca să nu moar㻓 (Levitic 16, 2). De aici se vede că el nu în tot timpul intra în Sfânta Sfintelor, și pe când era el acolo, nimeni nu putea să intre în cort, ci toți trebuiau să stea afară înainte de catapeteasmă. Țineți bine minte acestea, că mai rămâne a arăta în ce timp Arhiereul intra în Sfânta Sfintelor. Iarăși, în aceeași carte a Sfintei Scripturi, se zice: „«In luna a șaptea, în ziua a zecea a lunii, să postiți și nici un lucru să nu faceți, nici băștinașul, nici străinul care este între voi, căci în ziua aceasta vi se face curățire, ca să fiți curați de toate păcatele voastre, înaintea Domnului, și curați veți fi. Aceasta e cea mai mare zi de odihnă pentru voi și să smeriți sufletele voastre prin post. Aceasta este lege veșnică. De curățit însă să vă curețe preotul care este uns ca să slujească în locul tatălui său. Să se îmbrace el cu veșmintele cele de in și cu veșmintele sfinte; și va curați Sfânta Sfintelor, cortul adunării, va curați jertfelnicul și pe preoți și va curați și toată obștea poporului… o dată în an să curățiți pe fiii lui Israel de păcatele lor». Și Aaron a făcut așa cum poruncise Domnul lui Moisi“ (Levitic 16, 29-34). Aici este vorba despre sărbătoarea Corturilor, când, o dată pe an, Arhiereul intra în Sfânta Sfintelor.
Deci, dacă o dată pe an, la sărbătoarea Corturilor, intra Arhiereul în Sfânta Sfintelor, să arătăm acum, că atunci s-a arătat îngerul lui Zaharia, tocmai când el era în Sfânta Sfintelor, căci s-a arătat numai lui, pe când el tămâia. Arhiereul nu intra niciodată singur în templu, decât în această zi.
Să ascultăm acum cuvintele Evanghelistului: „Era în zilele lui Irod, regele Iudeii, un preot cu numele Zaharia…, iar femeia lui era din fiicele lui Aaron și se numea Elisabeta… Și pe când Zaharia slujea înaintea lui Dumnezeu, în rândul săptămânii sale, a ieșit la sorți, după obiceiul preoției, să tămâieze intrând în templul Domnului“ (Luca 1, 5-9).
Aduceți-vă aminte, iubiților, de locul acela care zice: „Nici un om nu va fi în cortul mărturiei când va merge el să se roage în Sfânta Sfintelor până când va ieși el afară“ (Leviticul 16, 17).
„Și i s-a arătat îngerul Domnului, stând de-a dreapta altarului tămâierii“ (Luca l, 11). Nu zice „jertfelnicului“, ci „altarului tămâierii“, căci jertfelnicul era altarul cel din afară, iar altarul tămâierii, cel dinăuntru. Deci, pentru că îngerul a fost văzut numai de el, și că tot poporul îl aștepta afară, ne încredințează că el intrase în Sfânta Sfintelor. „Și s-a spăimântat Zaharia și frică a căzut peste el. Iar îngerul a zis către el: Nu te teme, Zaharia, că s-a auzit rugăciunea ta și Elisabeta, femeia ta, va naște fiu și se va chema numele lui Ioan… și poporul aștepta afară pe Zaharia și se mira că întârzie în templu. Și ieșind, nu putea să vorbească… și el le făcea semne“ (Luca 1, 12-13, 21-22).
Vezi că el fusese înăuntru, după catapeteasmă? Acolo a primit vestea. Aceasta era în timpul sărbătorii Corturilor și a postului, și aceasta din urmă se înțelege prin cuvintele: „Să smeriți sufletele voastre“. Iar această sărbătoare se făcea la iudei către sfârșitul lunii septembrie. Așadar, atunci a zămislit Elisabeta.
Acum este timpul să arătăm că în a șasea lună de când Elisabeta purta în pântece pe Ioan, Maria a primit vestirea cea de bucurie și a zămislit și ea. Adică, acum a venit la ea Gavriil și i-a zis: „Nu te teme Maria că ai aflat har de la Dumnezeu, și iată că vei zămisli în pântece și vei naște fiu și se va chema numele lui Iisus“ (Luca 1, 30-31). Când ea s-a spăimântat și a întrebat „Cum este aceasta cu putință?“, îngerul i-a răspuns și a zis: „Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine și puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea și Sfântul care Se va naște din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema. Și iată Elisabeta, rudenia ta, a zămislit fiu la bătrânețea ei și aceasta este a șasea lună pentru ea, cea numită stearpă. Că la Dumnezeu nimic nu este cu neputință“ (Luca 1, 34-37).
Deci, dacă Elisabeta a zămislit în luna septembrie, Maria a zămislit mai târziu, în luna a șasea, în martie, și dacă, mai departe, vom adăuga cele nouă luni până la Nașterea lui Hristos, ajungem în luna decembrie, în care și prăznuim această zi.
Am arătat mai înainte tot ce era de zis despre această zi. Numai una voiesc să mai adaug, și apoi voi încheia. Să ne bucurăm de bucuria căreia ne-am făcut părtași prin Nașterea lui Hristos, și pe Dumnezeu, Cel ce S-a făcut om, să-L proslăvim pentru această întrupare a Sa, și după puterile noastre să-I aducem cinste și mulțumire, însă lui Dumnezeu nu-I este plăcută altă mulțumire, decât aceea ca noi să ne mântuim sufletele noastre și să ne silim a face fapte bune.
Așadar, să nu fim nemulțumitori către Binefăcătorul nostru. După puterile noastre, toți să-I aducem de toate: credință, nădejde, dragoste, înfrânare, milostenie, iubirea aproapelui. Dar mai ales, când vă apropiați de această înfricoșată și Sfântă Masă, de Sfintele Taine, faceți aceasta cu frică și cu cutremur, cu conștiința curată, cu post și cu rugăciune. Socotește, o, omule, ce jertfă ai să primești, de ce Masă te apropii! Gândește că tu, cel ce ești praf și cenușă, ai să primești Trupul și Sângele lui Hristos! Când un împărat vă cheamă la masa sa, voi stați acolo cu respect și luați cu înfrânare din bucatele puse pe masă. Aici, însă, Dumnezeu vă invită la masa Sa și v-a dat pe propriul Său Fiu; și îngerii stau împrejur cu frică și cu cutremur, și heruvimii își acoperă fețele, și serafimii strigă cuprinși de spaimă: „Sfânt, Sfânt, Sfânt, este Domnul“. Ceea ce ni se dă la această Masă este vindecarea rănilor sufletului nostru, o visterie neîmpuținată, care ne agonisește împărăția cerurilor.
Așadar, să ne apropiem plini de o spaimă sfântă, și plini de mulțumire să cădem mărturisind păcatele noastre, plângând de întristare pentru relele ce am făcut, întinzând mâinile la rugăciune către Dumnezeu. Astfel curățindu-ne, să ne apropiem cu toată liniștea și rânduiala către împăratul cerului. Ca o sărutare duhovnicească să primim Jertfa cea curată și sfântă, să ne ațintim ochii noștri cu râvnă spre dânsa și să ne înflăcărăm inimile noastre, ca să nu ne adunăm aici spre osândire, ci spre înfrânarea sufletului, spre dragoste, spre fapta bună, spre împăcarea cu Dumnezeu, spre o pace adâncă, spre câștigarea nenumăratelor bunătăți, pentru ca noi înșine să ne sfințim și să zidim pe aproapele nostru.
O, iubiților, viața noastră este scurtă; să fim treji și să veghem! Să ne pregătim bine, să arătăm râvnă către toți și să fim băgători de seamă întru toate.
Desigur, este cea mai mare disprețuire pentru Dumnezeu când cineva se apropie aici fiind întinat de păcat. Ascultă ce zice despre aceasta Apostolul: „De va pângări cineva casa lui Dumnezeu, îl va strica Dumnezeu pe el“ (I Corinteni 3, 17). Noi nu vrem ca în loc să-L împăcăm pe Dumnezeu, să-L întărâtăm împotriva noastră; mai vârtos să ne apropiem cu toată grija, toată curăția și liniștea sufletului, cu rugăciune și cu inimă înfrântă, ca prin aceasta să dobândim bunăvoința Domnului nostru Iisus Hristos și să ne facem părtași bunătăților făgăduite, prin darul și prin iubirea de oameni ale Aceluiași Domn Iisus Hristos, Căruia împreună cu Tatăl și cu Sfânt Duh se cuvine cinstea, în vecii vecilor. Amin.