Nașterea lui Hristos este fundamentul, începutul mântuirii noastre, fără aceasta n-am fi dobândit mântuire. Între aceste limite, trebuie s-o percepem ca adâncime și lărgime nețărmurită. Să simțim profund ce înseamnă faptul că Dumnezeu Cel necuprins devine ca unul dintre noi, Se naște pe pământ, ca să mântuiască neamul omenesc. Negrăit este pogorământul Lui, iubirea și întregul eveniment al Nașterii Dumnezeiești. Toate sunt o Taină.

Dacă pătrundem cu credință și smerenie dincolo de schemele logice, înlăuntrul evenimentului Nașterii dumnezeiești a lui Hristos, atunci vom putea să renaștem și noi. Și aceasta se întâmplă doar când hotărâm să ne lepădăm de voința noastră, de pâcla și întunericul care ne înconjoară, de egocentrismul nostru. Numai atunci când, însetați fiind, căutăm să aflăm drumul întoarcerii, calea de unde am venit, din Rai, ca să ne găsim arhetipurile noastre, chipul nostru cel dumnezeiesc, cu care ne-a plăsmuit Hristos Cel născut.

(Arhimandritul Timotei Kilifis, Hristos, Mântuitorul nostru, Editura Egumenița, Galați, 2007, p. 31)