Se știe că ne înfrânăm trupește pentru a dobândi prin postire curăția inimii. Înfrânarea trupească este însă deșartă dacă nu putem ajunge la scopul pentru care întreprindem ostenelile înfrânării, căci dacă atunci când, postind trupește, viețuim așa cum ne mână patimile, întinăm cea mai bună parte a noastră, întrucât spurcăm locul unde trebuie să sălășluiască Duhul Sfânt, a Cărui locuință, după cum se știe, este nu trupul stricăcios, ci sufletul curat.

Așadar, smerindu-ne prin postire omul cel din afară, să ne curățim, după cuvântul Apostolului, și omul lăuntric, ca să îl facem în stare de a-L primi pe Hristos, Care, potrivit aceluiași Apostol, Se sălășluiește prin credință în inimile noastre (după Cuvântul despre post al Sfântului Ioan Cassian Romanul).

(Cuviosul Bonifatie de la Teofania, Bucuria de a fi ortodox, Editura Sofia, București, 2011, p. 73)