Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: adevărat vă spun că Împărăţia lui Dumnezeu se va lua de la voi şi se va da neamului care va face roadele ei. Cine va cădea pe piatra aceasta se va sfărâma, iar pe cine va cădea îl va strivi. Iar arhiereii şi fariseii, ascultând pildele Lui, au înţeles că despre ei vorbeşte. Şi căutând să-L prindă, s-au temut de popor pentru că Îl socotea prooroc. (Matei 21, 43-45) (Joi în săptămâna a zecea după Rusalii)

Cuvântul cu mare rezonanță profetică, rostit de Mântuitorul în încheierea unei pilde despre ascultarea și împlinirea poruncilor, este de o importanță deosebită și pentru noi cei de azi. Iudeii de la acea vreme și, mai ales, cărturarii și fariseii se considerau a fi aleși de Dumnezeu și credeau că împlinesc legea corect, chiar dacă viața lor degenerase. Legea devenise pentru mulți dintre aceștia doar un regulament strict, care trebuia împlinit așa cum scrie textul, însă ei nu mai înțelegeau cum anume tot conținutul acelei legi era menit să le schimbe viața și să îi facă mai buni. Se ajunseseră la mari greșeli de înțelegere, precum aceea că mai valoroasă era împlinirea unei porunci, a unei reguli de mâncare sau de sărbătorire, decât ajutorarea aproapelui sau orice faptă bună. De altfel, deseori nici azi nu e altfel.

Viața duhovnicească în vremea Domnului pălise foarte mult tocmai între cei care se considerau intelectuali și cunoscători ai Legii, însă continua să fie curată și plină de virtute în rândul poporului simplu, din care proveneau ucenicii Domnului, dar și cei mai mulți dintre cei ce Îl ascultau și Îi arătau cinstea cuvenită. Noi, cei de astăzi, după două mii de ani, nu ne aflăm departe de aceeași mentalitate. Se întâmplă din ce în ce mai des ca oamenii care păstrează bunul simț creștinesc să nu fie tocmai cei mai educați, cei cu școli înalte. Pentru a evita o înțelegere eronată: nu este cazul să fie categorizați oamenii, împărțiți strict între răi și buni - ca și cum învățătura, studiul temeinic ar strica, în loc să îndrepte. Dar, deseori, cu motivația că educația modernă eliberează pe om de vechile concepții, temeri și rușini, încet-încet ni se induce ideea că regulile de viață de pe vremuri nu sunt doar învechite, ci și rele. Această idee poate avea dreptatea ei în ceea ce privește nivelul de trai, fiindcă utilitățile de care beneficiem astăzi sunt altele, superioare. În schimb, dacă putem evolua modernizându-ne în ceea ce privește alimentația, confortul, igiena, cunoștințele medicale și tehnice, există un lucru care e bine să rămână așa cum este și anume conduita morală. Modernitatea nu e un motiv să anulăm buna-cuviința, să renunțăm la grija față de cei din jurul nostru. Au dispărut bolile care făceau ravagii. În ciuda recentei pandemii care a influențat atât de mult lumea ultimilor ani, totuși nu s-a ajuns la dezastre ca cele ale ciumei negre din Evul Mediu, tocmai din motive de igienă. Oricât ne-am plânge de sărăcie și neajunsuri, totuși din punct de vedere material, societatea românească o duce mult mai bine și ne permitem mai multe decât pe vremuri, dar totuși constatăm că am răcit relațiile cu cei din jur. De multe ori comunicăm mai simplu cu ajutorul internetului, dar suntem mult mai departe de semenii noștri. Vecinul de peste gard sau de dincolo de peretele apartamentului nostru ne este necunoscut, pe când vecinul din vremurile bunicilor era partener de dialog, dar și ajutor în fiecare zi. 

Văzând că îndemnurile și pildele Sale rămân fără ecou în rândul cărturarilor și fariseilor, Domnul Iisus le-a spus acestora că Împărăția lui Dumnezeu se va lua de la ei și „se va da neamului care va da roadele ei”. Dacă ar fi să transpunem acest cuvânt în zilele noastre, ar suna cam așa: dacă noi, oamenii postmoderni, nu mai facem cu adevărat voia lui Dumnezeu, dacă o respectăm doar de fațadă, doar ca un set de reguli care nu ne duc și la o viață duhovnicească pe măsură, atunci să nu ne mirăm că Dumnezeu Își va alege alți oameni, care Îl cinstesc. Ne va părăsi și vom simți aceasta chiar dacă nu trecem prin necazurile de pe vremuri: războaie catastrofale, molimi, cataclisme. Vom simți un soi de părăsire prin aceea că, robiți de breaking news-ul de fiecare zi, ni se va părea că nu putem duce povara de necazuri, că nu mai avem resurse de a-i crește și îndruma pe urmași. Duhul acesta al neputinței își are rădăcina în lipsa iubirii față de cel de lângă noi, în invidia pe care o purtăm semenilor, în egoismul de a avea noi mai mult decât altul. Prin versetul „cine va cădea pe piatra aceasta se va sfărâma” se poate înțelege că cine se va confrunta cu piatra, care este legea duhovnicească, acela se va sfărâma pentru că el nu mai are sau nu mai înțelege legea. Mai departe, „pe cine va cădea piatra, îl va strivi” înseamnă că acela care va descoperi legea dumnezeiască, fiindcă nu cunoștea înainte sensul ei adânc, se va simți strivit de ea. Cel care nu cunoaște iubirea, atunci când dă de ea, se simte strivit. Ceea ce trebuie noi să facem, altfel decât contemporanii Domnului, este să nu ne asemănăm arhiereilor și fariseilor. Ei, chiar dacă au înțeles profeția lui Iisus, nu s-au pocăit, ci căutau să Îl omoare. Azi, în societate sunt tendințe de a ridiculiza sau chiar de a distruge valorile creștine. Creștinii sunt însă chemați să se asemene oamenilor din popor care Îl apărau pe Hristos fiindcă Îl socoteau prooroc. Astfel, nimeni nu poate să Îl prindă pe Hristos, adică să Îl separe de cei care Îl iubesc și Îl simt aproape.