Adeseori, iresponsabilitatea copiilor provine și din... teama de lipsa dragostei părintești. Luând-o razna, copilul năzuiește să atragă asupra sa atenția adulților, deși acestora li se poate părea că doar cu el se și ocupă – și se prea poate să aibă dreptate.

Însă copilul neascultator îi irită cu ieșirile lui, și atunci atenția pe care i-o dau are un caracter accentuat negativ, pe când copilul are neapărată nevoie de emoții pozitive pentru ca purtarea lui să o apuce pe făgașul cel bun. Iarăși se creează un cerc vicios, pe care adulții sunt datori să-l strice.

(Tatiana L. Șișova – Când copilul nu ascultă, Editura Sophia, București, 2015, p. 41)