Dumnezeu lasă pe diavolul să-l lupte pe om. Fără luptă nu se face nimic. Dacă nu ne-ar ispiti diavolul, am crede poate că suntem chiar și sfinți. Așadar, Dumnezeu îngăduie diavolului să ne lovească cu răutate, pentru că prin lovitura ce ne-o dă, alungă tot praful de pe noi și ne scutură sufletul nostru cel prăfuit. Sau îl lasă să se repeadă să ne muște, ca astfel să scăpăm la El. Dumnezeu ne cheamă mereu, dar noi, de obicei, ne îndepărtăm de Dânsul. Numai atunci când se ivește vreo primejdie, alergăm la El.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești I – Cu durere și cu dragoste pentru omul contemporan, traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Schitul Lacu – Sfântul Munte Athos, Editura Evanghelismos, București, 2003, p. 60)